Teatrul republican muzical-dramatic “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul efectuează în perioada 11 – 19 noiembrie 2014 un turneu prin țară, susținut de Ministerul Culturii. Actorii teatrului vor avea reprezentații în orașele Chișinău, Călărași, Bălți, Drochia și Soroca.
Acțiunea are loc în cadrul Programului de turnee ale teatrelor şi organizaţiilor concertistice subordonate Ministerului Culturii prin localităţile Republicii Moldova.
Astfel, trupa teatrului a prezentat în sala mică a Teatrului Național “Mihai Eminescu” spectacolul “Diseară e Premiera!!!”, după piesa „Om şi Gentilom” de cunoscutul actor, scenarist şi regizor italian Eduardo de Filippo, în regia maestrului în artă Emil Gaju, în distribuţie fiind implicaţi toţi actorii teatrului..
În perioada turneului Teatrul “B.P.Hașdeu” va mai prezenta spectacolele: “Vine apa sau Nimfodora” de Dumitru Matcovschi, în regia lu Anatol Durbală, “Suflet pentru păpușă”, în regia lui Anatol Răcilă, și “Trei crai” de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în regia lui Victor Ignat.
Teatrul Republican Muzical-Dramatic “B.P. Haşdeu” a fost fondat în anul 1987. Pe parcursul activităţii instituţia înregistrează un repertoriu valoros şi divers, montând pe scena sa cca 100 de spectacole şi promovând actori importanţi pentru cultura autohtonă.
Dina Roșca