La finele lunii august curent, angajaţii IP Râşcani al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au fost alertaţi despre faptul dispariţiei unui bărbat în vârstă de 49 ani, care activa în calitate de taximetrist, domiciliat în capitală, având la întreţinere doi minori. În acest context ofiţerii de investigaţii de comun cu angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au iniţiat ample măsuri de examinare şi cercetare a informaţiilor prezentate de către rudele bărbatului dispărut fără veste. Respectiv au fost elucidate toate circumstanţele în care a dispărut victima, fiind reţinut şi încătuşat un bănuit implicat în acest caz.
Poliţiştii au stabilit că în seara zilei de 23 august curent, taximetristul a preluat o comandă de a transporta o persoană într-o localitate din raionul Dubăsari. Pasagerul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 25 ani, originar din raionul Orhei, recent eliberat din detenţie, ispăşindu-şi pedeapsa pentru trafic de fiinţe umane, care a urcat de pe strada Calea Orheiului. În cadrul audierilor individul a declarat cu lux de amănunte toate circumstanţele cazului. Potrivit lui, conflictul dintre ei s-ar fi iscat din cauza sumei de bani pe care urma să o achite taximetristului, fiind lovit cu bestialitate în regiunea capului cu un obiect din metal, care ar fi provocat decesul. Incidentul ar fi avut loc în apropierea satului Molovata, raionul Dubăsari, unde cadavrul bărbatului a fost aruncat pe un câmp şi incendiat de către agresor. Ulterior acesta i-a luat automobilul de model Şcoda Superb cu scop de însuşire, întrucât acesta ar fi pregătit benzină pentru incendierea cadavrului şi actelor personale.
În acest context a fost pornită o cauză penală pentru omor intenţionat cu o deosebită cruzime, iar individul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore. Conform legislaţiei penale în vigoare el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 15 ani până la 20 ani sau detenţie pe viaţă.
Diana Munteanu