O femeie de 34 ani, locuitoare a orașului Sîngerei, a fost reţinută de angajații de poliție ai IP Briceni, pentru că ar fi răpit un automobil de marca “Mazda”.
Potrivit proprietarului, la 10 septembrie, curent, la ora 14:40 ar fi parcat automobilul pe marginea carosabilului în localitatea Grimăncăuți, raionul Briceni, iar la orele 15:30 a depistat lipsa acestuia.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală suspecta şi-a recunoscut vina oferind detalii despre circumstanţele sustragerii unităţii de transport. Femeia, ar fi pătruns în automobil prin deshiderea lacătului, după ce a luat cheile de pe masa la care a stat împreună cu victima.
Suspecta nu este la prima abatere, anterior aceasta a fost judecată pentru excrocherie.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 1921 alin. 1) Cod Penal al Republicii Moldova, adică “răpirea mijlocului de transport”. Dacă-i va fi dovedită vinovăția, bănuita riscă amendă de la 10 000 la 20 000 lei sau pînă la 2 ani de închisoare.
În acest sens, Poliţia vine cu unele recomandări pentru proprietarii de automobile:
- Dotați automobilul cu un sistem de alarmă;
- Verificați dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci cînd părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru cîteva minute;
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
- Utilizați sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frînare;
- Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţăminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.
Dina Roşca