Deși se află departe de casă deja al 12-lea an, spune că nu a „părăsit” R. Moldova. Îi lipsește „țara mea” și nu este încă sigură că va „rămâne departe de casă tot restul vieții”. Până atunci, trăiește fericită fiecare clipă și se bucură de ceea ce are parte. Este povestea Silviei Grosu, originară din satul Hirișeni, raionul Telenești, care de 12 ani este stabilită în orașul Livorno, regiunea Toscana din Italia, se arată într-un material realizat de ZiarulNațional.md.
„Nu am părăsit R. Moldova”
Acum 12 ani, Silvia a venit în vacanță în Italia, unde se află o parte a familiei ei. I-a plăcut aici și a rămas surprinsă de cum a fost primită. Tot atunci a hotărât să mai rămână în Italia. „Eu nu am părăsit R. Moldova. Am venit inițial în vacanță și am decis să rămân aici pentru o perioadă. Am ales această țară, deoarece o parte din familia mea se află aici și unul din motive a fost să fiu aproape de ei”, povestește Silvia.
Și-a revăzut mama după patru ani
Chiar dacă era pe pământ italian, Silvia susține că se simțea „ca acasă”, iar ceea ce a bucurat-o cel mai mult a fost că și-a revăzut mama după patru ani, aceasta muncind în Italia. „Inițial nu credeam că o să mă stabilesc aici, acest lucru s-a întâmplat treptat. Am început să cunosc limba italiană, să fac mai multe activități și să îmi fac prieteni. Părinții mi-au susținut decizia, pentru că au încredere în mine”, se destăinuiește tânăra.
Între timp, moldoveanca și-a întâlnit ursitul, iar acum cresc și educă un băiețel – rodul iubirii lor.
Un vis devenit realitate
Pasionată de make-up, în toți acești ani Silvia avea un vis – să deschidă un salon de frumusețe. Timp de trei ani a urmat niște cursuri la Academia Estetica în orașul Pisa, după care și alte cursuri specializate în domeniu din Italia. A urmat asemenea cursuri și în R. Moldova, organizate de make-up-ul artist Iuliana Sandu. Visul i-a devenit realitate abia în acest an. La sfârșitul lunii martie, moldoveanca și-a deschis salonul de frumusețe la care a visat.
„Întotdeauna mi-am dorit să deschid un salon de frumusețe. Este un vis care a devenit în sfârșit realitate. Nu consider că este o afacere, mai degrabă e o pasiune pe care o fac cu mult drag. Sunt foarte bucuroasă de această realizare”, susține Silvia.
Susținută de familie și prieteni
Nu poate spune că totul a fost „dulce” până acum. A întâmpinat multe obstacole, dar le-a învins din dorința de a face ceva util. „Toți cei pe care i-am cunoscut aici m-au tratat bine. Am fost înțeleasă și susținută în tot ceea ce mi-am propus să fac. M-au ajutat cu sfaturi utile, m-au încurajat în momentele dificile și mi-au oferit acea susținere morală de care aveam nevoie pentru a mă realiza personal și profesional. Susținută am fost și de familia mea, în special de soț și mamă, cărora le mulțumesc mult. Nu este ușor să te realizezi, dar eu consider că, atunci când îți dorești cu adevărat ceva, totul este posibil”, zice tânăra.
„Consider că, indiferent de țara în care vrei să îți deschizi o afacere, este necesar să fii un specialist foarte bun, să acumulezi anumite cunoștințe pe care să le utilizezi ulterior în practică și, de asemenea, este foarte important să îți placă ceea ce faci”, adaugă Silvia.
Îi lipsește R. Moldova
Este fericită acolo, însă recunoaște că îi lipsește R. Moldova – țara unde a copilărit, a crescut și a pornit în lumea mare.
„Nu am avut momente în care să mă gândesc că aș dori să mă întorc pentru totdeauna în R. Moldova. Recunosc că îmi lipsește țara mea. De asemenea, încă nu sunt sigură dacă voi rămâne în Italia pentru totdeauna. Eu trăiesc viața așa cum este și încerc zi de zi să fiu pozitivă, fericită și să savurez orice clipă”, conchide tânăra din R. Moldova.
Sa fim seriosi,fara invidie:a plecat cu scopul sa seduca vreun italian,doar asa e posibil sa ai afaceri acolo