Dorin Drăguțanu, guvernatorul Băncii Naționale, susține că începând cu ziua de ieri, leul se întărește și va continua să o facă. Despre aceasta el a declarat presei după ședința cu premierul RM, Chiril Gaburici.
Potrivit guvernatorului, membrii noului guvern au luat act de situația de pe piața financiară și a fost stabilit un set de măsuri concrete.
“Măsuri pe termen scurt, care au fost deja implementate, și rezultatul se vede, și măsuri pe termen lung, care vor fi întreprinse. Cu susținerea domnului prim-ministru, sunt sigur că vom reuși să stabilizăm situația”,a explicat Drăguțanu.
Premierul a precizat că în cadrul discuției au fost stabilite motivele și problemele și astfel, au fost stabilite acțiunile pe care trebuie întreprinse de instituții și care vor fi discutate în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
Oficialii au dat asigurări că situația se va stabiliza și leul va continua să se întărească.
Dina Roșca