Indiferent de împrejurările în care i-a aruncat soarta, dincolo de gratii, un deţinut care îşi ispăşeşte pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul nr.9-Pruncul şi aleasa sa de la libertate şi-au jurat credinţă şi iubire, rostind un „Da” ferm în faţa ofiţerului stării civile.
Potrivit DIP, înregistrarea solemnă a avut loc astăzi, 10 august 2016, în incinta instituţiei de detenţie şi a fost oficiată de ofițerul Stării Civile municipale Chişinău, adresînd acestora cuvinte de felicitare şi numai urări de bine în noul lor drum în viaţă.
Mirii se cunosc încă de la libertate, însă astăzi, au decis să-şi înregistreze oficial căsătoria în speranţa că, împreună vor depăşi mai uşor greutăţile vieţii.
Deţinutul are 28 de ani şi a fost condamnat la 7 ani şi 7 luni privaţiune de libertate, ispăşindu-şi pedeapsa din anul 2013.
De menţionat că, scopul primordial al desfăşurării acestor evenimente în detenţie îl constituie menţinerea legăturii persoanelor private de libertate cu familia. Aceasta are un impact pozitiv asupra deţinuţilor, motivîndu-i să aibă un comportament demn şi responsabil în perioada detenţiei dar şi pentru o resocializare de succes a acestora în perioada de după eliberare.
Notă DIP: De la începutul anului pînă în prezent, în Penitenciarul nr.9-Pruncul, au fost înregistrate 20 de căsătorii.