Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), în colaborare cu Banca Nordică de Investiții, se află în proces de elaborare a studiului de fezabilitate pentru crearea şi implementarea Serviciului Naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112. Investigația va oferi o analiză amplă si un set de recomandări privind aspectele tehnico-economice și normative, necesare pentru realizarea obiectivului stipulat în Legea nr. 174 din 2014 cu privire la organizarea si funcționarea Serviciului unic pentru apelurile de urgență 112.
În acest scop, în perioada 20-23 ianuarie 2015, la Chișinău se află o misiune de experți internaționali în domeniu. Compania de consultanță a fost selectată în urma unui tender deschis, organizat de Nordic Investment Bank, cu care Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a încheiat un Memorandum de colaborare în decembrie 2014.
Astăzi, experții internationali au avut o întrevedere cu grupul de lucru din cadrul MTIC privind crearea Serviciului 112. Viceministrul Vitalie Tarlev a menționat că Ministerul își onorează obligațiunile stipulate în Legea cu privire la Serviciul 112 și va asigura realizarea obiectivelor trasate în fata instituției în termen, utilizând cele mai bune practici europene in domeniu, adaptate la condițiile și infrastructura națională de comunicații. În urma acestor consultări va fi elaborat studiul de fezabilitate cu recomandările tehnice necesare privind implementarea Sistemului informatizat automatizat 112. Documentul va conține studiul rețelelor publice de comunicații electronice, conceptul tehnic al Sistemului Informațional Automatizat 112, recomandări privind infrastructura Centrelor de preluare a apelurilor de urgență și proiectul tehnic pentru crearea Serviciului 112, evaluarea costurilor și beneficiilor legate de crearea acestuia. Lucrările asupra studiul de fezabilitate urmează a fi finalizate către mijlocul lunii februarie și vor servi ca baza pentru deciziile de rigoare ale Guvernului.
Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 a fost adoptată de Parlament pe 25 iulie 2014 și are drept obiectiv asigurarea unui nivel sporit de siguranţă şi protecţie a populaţiei pe întreg teritoriul Republicii Moldova în situatii de criză cu utilizarea capacităților moderne ale rețelelor de comunicații electronice și a sistemelor informatice automatizate.
Dina Roșca