Pe 28-29 ianuarie 2017, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a organizat, în cadrul proiectului „Dezbateri pentru Dezvoltare”, un seminar de instruire pentru coordonatorii Cluburilor de Dezbateri din cele 4 licee din Ștefan Vodă, Căușeni, Cimișlia și Orhei, potrivit unui comunicat de presă.
La eveniment au participat trei traineri din organizației AIESEC Chișinău (Cristina Voroneanu, Anastasia Eșanu și Mircea Nita), care au vorbit despre experiența tinerilor din organizația pe care o reprezintă, precum și despre aspectele conducerii unei organizații studențești. De asemenea, Mariana Platon, coordonatoarea proiectului, le-a prezentat tinerilor proiectul regulamentului de organizare și funcționare al Cluburilor de Dezbateri.
Spre finalul seminarului, coordonatorii proiectului „Dezbateri pentru Dezvoltare” au stabilit un plan de acțiuni pe următoarea perioadă, menit să promoveze activitatea cluburilor de dezbateri și să mărească numărul de tineri dornici să se implice.
„Am pus o sarcină responsabilă pe umerii tinerilor pentru următorul an și noi credem că ei vor face față. Prin dezvoltarea cluburilor de dezbateri ne propunem să consolidăm gradul de implicarea al tinerilor din toată Moldova și să creștem o genenație de lideri, profesioniști”, a subliniat Mariana Platon.
Amintim că „Dezbateri pentru Dezvoltare” este un proiect destinat tinerilor liceeni cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani din regiunile Moldovei. Proiectul își propune să sporească dezvoltarea inițiativelor tinerilor de a participa în activitățile sociale și la procesele de luare a deciziilor, să crească gradul de înțelegere vizavi de importanța responsabilității sociale și să dezvolte o capacitate puternică de gândire critică.
Dina Roșca