Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici a întreprins o vizită în orașul Comrat, unde a avut o întâlnire cu Irina Vlah, başcanul Găgăuziei, pentru a discuta despre cauzele intoxicației alimentare de la gimnaziul din Cioc-Maidan, precum și măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor igieno-sanitare şi de alimentare a copiilor în școlile și grădinițele din regiune.
„Discuția s-a axat pe recomandările ANSA în ce privește procesul de organizarea a alimentației copiilor în instituţiile de învățământ, posibilitățile de diversificare a serviciilor de alimentare în cantinele școlare și pilotarea unor metode alternative privind prestarea serviciilor de alimentare, precum și respectarea strictă a normelor de igienă și alimentare în procesul de prepararea a bucatelor, pentru a nu admite asemenea cazuri regretabile”, se menționează într-un comunicat emis de Agenție.
Pe parcursul zilei, a fost organizat un seminar de instruire unde au participat peste 160 de reprezentanți ai diviziunilor teritoriale din sudul Moldovei, reprezentanți ai agenților economici, primăriilor, grădinițelor și școlilor din regiune.
La eveniment a participat și Oleg Lișcenco, director general adjunct ANSA, care a declarat că inspectorii ANSA vor aplica mai intens sistemul de control al calității și inofensivității produselor alimentare în cazul agenților economici și furnizorilor de produse alimentare, dar și a respectării normelor igieno-sanitare de către personalul responsabil pentru prepararea bucatelor în grădinițe și școli.
Specialiștii au venit cu recomandări concrete pentru a se respecta legislația din domeniul alimentar și procesul de alimentație în școli și grădinițe întru prevenirea intoxicațiilor alimentare.
Cristina Pendea