Fostul șef al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a Primăriei municipiului Chișinău, Igor Gamrețchi, a fost condamnat astăzi, de prima instanță, la doi ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, dar și cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani.
După pronunțarea sentinței, Igor Gamrețchi a declarat că va ataca hotărârea. „Mă așteptam la o măsură nu atât de aspră. O să încerc să-mi apăr drepturile până în final. Ce înseamnă să recunoaștem vina? E vorba de a stabili un adevăr, fiecare are poziția lui și fiecare va răspunde pentru ceea ce a făcut, nu cineva va duce carul în spate pentru altcineva, s-a terminat situația aceasta. Dacă dau eu declarații, cred că jumătate din colegi vor trebui să plece. Să nu fie așa că, unii sunt prea curați, dar unii o să încarce carul. Fiecare își apără drepturile conform legii și se stabilește adevărul”, a punctat Gamrețchi.
Elena Ivanov