Persoane neidentificate au furat drapelul Republicii Moldova, al Uniunii Europene şi cel al PLDM, care erau amplasate pe faţada sediului Organizaţiei Primare Cricova a Partidului Liberal Democrat din Moldova, în seara zilei de 31 octombrie, transmite Provincial.md.
La fel, răufăcătorii au distrus suportul pentru cele trei steaguri.
După ce au fost arborate drapele noi pe suportul restabilit, acţiunile de vandalism au continuat. Astfel, în seara zilei de 3 noiembrie, drapelul PLDM a fost rupt şi tăiat bucăţi.
Organizaţia Primară Cricova a sesizat Inspectoratul de poliţie din sectorul Râşcani în acest caz şi a cerut identificarea persoanelor vinovate şi pedepsirea lor conform normelor legale.
Diana Munteanu