Astăzi, 22 ianuarie 2024, în incinta Primăriei orașului Călărași, s-a desfășurat Şedința grupului de lucru privind validarea soluţiei tehnice de modernizare a serviciului de transport public local în cadrul parteneriatului Călărași-Tuzara-Nișcani, cu suportul Proiectului MĂ IMPLIC: Proiect de implicare civică în guvernarea locală (faza II).
La întrunire au participat primarii și echipele din toate localitățile parteneriatului: orașul Călărași, cu sectoarele Vătămăneasa și Oricova; comuna Tuzara, cu localitățile Seliștea Nouă și Novaci; precum și satul Nișcani.
În cadrul ședinței a fost prezentată şi aprobată planificarea rutelor, astfel că pe lângă cele 3 existente, vor mai fi create alte 3 rute noi.
Totodată, au fost punctaţi principalii pași pe care cele trei localități partenere urmează să îi facă, pentru a asigura buna implementare a proiectului.
„Mulțumim tuturor celor care au participat la ședința de azi! Consultarea opiniei publice a reliefat mai multe așteptări din partea cetățenilor, menite să contureze un serviciu îmbunătățit, pliat pe nevoile oamenilor din cele trei comunități,” spune Primăria.
Menționăm că, în cadrul proiectului, primăriile partenere vor beneficia de un suport financiar de până la 250.000 de franci elvețieni pentru îmbunătățirea serviciului transport public local.
Aceasta presupune:
- Crearea unor rute noi
- Achiziționarea transportului
- Construcția unor noi stații de așteptare
- Implicarea activă a cetățenilor