La Casa Naţională de Asigurări Sociale a avut loc ceremonia de depunere a jurămîntului de către funcţionarii publici debutanţi. Şase specialişti din subdiviziunile teritoriale Glodeni, Anenii Noi, Străşeni, Soroca, Căuşeni, sect. Buiucani, mun. Chişinău, care au promovat cu succes perioada de probă, au jurat să respecte Constituţia Republicii Moldova, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să execute în mod obiectiv şi imparţial legile ţării, să îndeplinească conştiincios obligaţiile ce le revin în exercitarea funcţiei publice şi să respecte normele de conduită profesională. Ulterior, specialiştii au semnat jurămîntul care va fi păstrat în dosarul personal al fiecărui angajat.
– Munca funcţionarului public este prestigioasă, dar totodată, dificilă şi responsabilă. În fiecare an tot mai mulţi tineri vin să lucreze la instituţia noastră, iar depunerea jurămîntului în această zi importantă conferă o importanţă aparte acestui eveniment. Aceasta este o motivare pentru a lucra mai bine şi cu siguranţă va contribui la dezvoltarea sistemului asigurărilor sociale, a menţionat Laura Grecu, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
CNAS amintește că potrivit Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158-XV din 04.07.2008 durata perioadei de probă constituie şase luni la finalul căreia funcţionarul public este confirmat în funcţia publică cu condiţia evaluării activităţii profesionale cu un calificativ nu mai mic de „satisfăcător”.
Elena Ivanov