Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești feroviar au reținut 6 moldoveni, în momentul în care sustrăgeau mangal, din vagonul locomotivei marfare, care staționa.
Cu aproximativ trei săptămâni în urmă, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au obținut o informație, precum că din trenul marfar care circulă pe direcția Ucraina – România, la fiecare rută, pe teritoriul R.Moldova, se sustrage marfă de combustibil. Fapt pentru care angajații de frontieră au desfășurat un șir de măsuri speciale de investigații și acțiuni procesuale în scopul identificării și tragerii la răspundere a suspecţilor.
Flagrantul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, pe teritoriul stației ferate din or.Giurgiulești. În urma acțiunilor specifice de control a garniturii de tren la trecerea frontierei de stat, patrula aflată în misiune de serviciu, a observat cum niște persoane descărcau cărbuni din vagonul unui tren marfar. Operativ, la fața locului au fost mobilizați grupa de intervenție a Sectorului Poliției de Frontieră ,,Giurgiulești” și ofițerii din cadrul Direcției regionale Sud, care au surprins indivizii în flagrant delict.
La câțiva metri distanță, polițiștii de frontieră au depistat 32 de saci cu cărbuni a câte 50 kg fiecare, în total aproximativ 1600 kg.
Persoanele reținute s-au dovedit a fi angajații stației feroviare din or.Giurgiulești r.Cahul, cu vârste cuprinse între 34 și 50 de ani, iar la solicitarea angajaților de frontieră, aceștia au prezentat legitimațiile, care le autoriza aflarea pe teritoriul punctului de trecere.
Bărbații și marfa au fost transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră ”Giurgiulești” pentru continuarea cercetărilor și întreprinderea măsurilor legale ce se impun.
Suma pagubei se stabilește, în prezent se desfășoară alte acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor și implicarea altor persoane posibile în cazul dat. Pe numele bărbaților a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de furt, prevăzut de art. 27 și 186.alin2 a Codului Penal al RM și riscă amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la 4 ani.
Dina Roşca