Zece angajaţi ai Serviciului Protecţie Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI au susţinut astăzi un examen la înălţime. Salvatorii Detaşamentului Căutare Salvare nr.1 din mun. Chişinău au parcurs mai multe etape pentru a fi admişi la misiuni de salvare.
Noii alpinişti au demonstrat performanţe după ce pe parcursul a 7 zile au trecut un curs iniţial de instruire în domeniu. Cursanţii au fost puşi la încercare în cel puţin patru probe pentru a primi calificarea de salvatori alpinişti.
Specialiştii au efectuat operaţiuni de salvare a sinistraţilor din fântână, salvarea persoanei de la înălţime în poziţie orizontală prin intermediul brancardei, salvarea sinistratului cu ajutorul guseului de salvare, dar şi coborârea de la înălţime prin depăşirea unui obstacol.
Examenul susţinut de tinerii alpinişti, oferă posibilitatea acestora de a participa în misiuni de salvare la înălţime, dar şi efectuarea misiunilor în recuperarea sinistraţilor de la adâncime.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale desfăşoară misiuni de recuperare a victimelor în urma prăbuşirii acestora în şantiere, fântâni sau în caz de blocarea persoanelor la înălţimi. Pe parcursul anului 2015 salvatorii din Republica Moldova au efectuat 50 operaţiuni de salvare a oamenilor de la înălţime şi recuperarea sinistraţilor din fântâni.
În total pentru misiuni de salvare sunt pregătiţi 79 de salvatori alpinişti.
Elena Ivanov