Pe data de 28 și 30 martie curent, Centrul de Telecomunicații Speciale a desfășurat instruiri în domeniul administrării paginilor web pentru circa 50 de reprezentanți ai Instanțelor de Judecată din toată republica, potrivit unui comunicat de presă.
Instruirile au avut drept scop inițierea funcționarilor în domeniul de utilizare a instrumentelor de plasare și gestionare a conținutului informațional de pe resursele web. Participanții au însușit în mod practic modalitatea de administrare a paginii instanței, parte componentă a Portalului Instanțelor de Judecată http://instante.justice.md/.
Modernizarea recentă a Portalului Instanțelor de Judecată ține nu numai de schimbarea imaginii acestuia, dar și creează premise favorabile pentru sistemul judiciar de distribuire a documentelor electronice prin automatizarea proceselor de prelucrare manuală a datelor. De asemenea, sporește eficiența activității administrative judecătorești, asigură un grad înalt de protecție a documentelor și nu în ultimul rând, contribuie semnificativ la asigurarea transparenței activității instanțelor de judecată.
În luna octombrie 2015, Centrul de Telecomunicații Speciale a desfășurat o altă serie de instruiri pentru reprezentanții instanțelor de judecată cu tematica „Normele privind utilizarea acceptabilă a resurselor informaționale”, care a avut drept scop creșterea gradului de inițiere a funcționarilor în domeniul securității informaționale.