Strategia de Dezvoltare Regională Sud pentru perioada 2016-2020, aprobată în luna februarie, 2016, de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud, reprezintă documentul de bază în planificarea dezvoltării Regiunii de Dezvoltare Sud (RDS). Strategia ghidează procesul de implementare a politicii de dezvoltare regionale, care reprezintă activitatea coordonată a autorităților administrației publice centrale și locale, a colectivităților locale și a organizațiilor neguvernamentale, orientată spre planificarea și realizarea unei dezvoltări social-economice teritoriale echilibrate, spre sprijinirea nemijlocită a dezvoltării social-economice a zonelor defavorizate, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit specialiștilor Secției Planificare din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, elaborarea strategiei pentru perioada 2016-2020 a fost precedată de analiza și evaluarea situației socio-economice din RDS, analiza rapoartelor și recomandărilor privind implementarea strategiei 2010-2016, fapt ce a permis identificarea dinamicii proceselor de dezvoltare regională, a tendințelor și trendului în dezvoltarea diverselor sectoare.
“Strategia a fost elaborată printr-un efort comun al actorilor regionali și tinde să satisfacă necesitățile regiunii, valorificând avantajele comparative și competitive și contribuind la mobilizarea resurselor regionale”, precizează Tatiana Aramă, șefa Secției Planificare a ADR Sud.
Strategia 2020 asigură continuitatea documentelor strategice regionale și anume a SDR Sud 2010-2016, care a fost revizuită în anul 2012 prin actualizarea datelor statistice și contabilizarea progreselor înregistrate.
De notat, că obiectivul general al SDR Sud este dezvoltarea echilibrată și durabilă a RDS, din care rezultă următoarele obiective specifice:
- Asigurarea accesului la servicii și utilități publice de calitate
- Creșterea economică echilibrată și durabilă
- Consolidarea guvernanței regionale.
Ținând să sublinieze importanța documentului strategic de dezvoltare a Regiunii de Sud pentru următorii cinci ani , Maria Culeșov, directorul ADR Sud, relevă că scopul final al dezvoltării regionale este ridicarea calității vieții și creșterea bunăstării locuitorilor, iar rezultatele obținute în realizarea politicii regionale vor contribui la dezvoltarea Regiunii de Sud și a țării în ansamblu.
Totodată, directorul ADR Sud punctează din nou asupra faptului pe care l-a specificat de nenumărate ori:“Succesul în fortificarea regiunii și reducerea disparităților va fi asigurat prin cooperarea și implicarea tuturor actorilor sociali: autorități publice locale, reprezentanți ai sectorului privat, organizațiilor non-profit ș.a., care, în colaborare cu instituțiile de dezvoltare regională și autoritățile centrale, vor facilita producerea efectelor așteptate de locuitori.”
Implementarea Strategiei de Dezvoltare Regională Sud pentru perioada 2016-2020 se va desfășura în 2 etape:
Etapa 1. Etapă tranzitorie spre o nouă paradigmă a dezvoltării regionale, cu un cadru temporar estimativ de 3 ani, din 2016-2018.
Etapa 2. Realizarea politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova ca proces intersectorial integrat și unitar de planificare, gestionare și coordonare. Perioada de implementare a acestei etape va fi 2019-2020.
Prima etapă de implementare a Strategiei de Dezvoltare Regională Sud 2016-2020, corelate cu Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR), se va axa pe modalitatea de realizare a politicii de dezvoltare regională conform abordării actuale.
În cadrul primei etape de implementare, Consiliul Regional pentru Dezvoltare va asigura în Regiunea de Dezvoltare Sud, ca și în prezent, rolul de coordonare şi promovare a obiectivelor politicii de dezvoltare regională, iar ADR Sud va continua să realizeze rolul de coordonator în implementarea SNDR și SDR la nivel regional. La nivel local, autoritățile administrației publice locale și raionale, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții mediului privat vor colabora în identificarea priorităților de dezvoltare locală și regională, APL-urile fiind, conform prevederilor legislației în vigoare, principalii parteneri ai procesului de implementare a proiectelor regionale.
La etapa a doua de implementare a SNDR 2018-2020, inclusiv și a SRD Sud 2018-2020,configurația cadrului instituțional și spectrul atribuțiilor și responsabilităților instituțiilor implicate vor fi modificate și completate în conformitate cu prevederile cadrului legislativ și normativ modificat și ajustat. Procesul de dezvoltare regională va fi intercorelat cu prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, semnat la 27 iunie 2014, la Bruxelles, cu Programul de guvernare și documentele de politici sectoriale.
În urma acestor modificări, la nivel regional se așteaptă mai multe schimbări, printre care:
– modificarea şi completarea actelor legislative şi normative, care reglementează activitatea CRD Sud, pentru sporirea rolului CRD ca principal coordonator în implementarea Strategiei de Dezvoltare Regională Sud, a Planurilor Regionale Sectoriale și a Planului Operațional Regional, în Regiunea de Dezvoltare Sud;
– creșterea autonomiei funcționale și financiare a ADR și schimbarea rolului acestei instituții în implementarea proiectelor de dezvoltare regională prin focusarea pe monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a proiectelor de dezvoltare regională. ADR va transfera integral atribuțiile de realizare a proiectelor către APL și alți actori locali. Astfel, creșterea autonomiei funcționale va permite delegarea către ADR a atribuțiilor de implementare a proiectelor interregionale complexe;
– implicarea în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională a structurilor desconcentrate ale ministerelor de ramură implicate în realizarea unor proiecte de dezvoltare regională, pe domenii conexe legate de protecția mediului, dezvoltarea infrastructurii de utilități publice și comunicații sau proiecte de dezvoltare a serviciilor publice.
– consolidarea și amplificarea rolului altor actori de dezvoltare regională, și anume, a organizațiilor nonguvernamentale și structurilor din mediul privat prin atribuirea unor responsabilități în implementarea proiectelor de dezvoltare regională.
Reieșind din cele specificate mai sus, putem menționa, că etapa a doua de implementare a strategiei va depinde în mare parte de prevederile cadrului legislativ și normativ modificat și ajustat și de dinamica și operativitatea punerii în aplicare a noilor schimbări la nivel național și regional.
“Asigurarea implementării activităților stabilite în SDR Sud necesită resurse financiare substanțiale, nevoile, în acest sens, fiind mult mai mari decât fondurile publice disponibile”, susține directorul ADR Sud, Maria Culeșov.
“Strategia de Dezvoltare Regională Sud 2016-2020 prevede un număr restrâns de obiective și măsuri cu impact maxim asupra dezvoltării social-economice a regiunii. Rezultatele așteptate în cadrul măsurilor din SDR Sud vor fi atinse mai mult sau mai puțin, în dependență de volumul de resurse orientat la implementarea proiectelor regionale din fondurile naționale, capacitatea regiunii de atragere a fondurilor externe, dar și valorificarea eficientă a tuturor resurselor disponibile”, precizează șefa Agenției de Dezvoltare Regională Sud.
Necesitățile de finanțare pe obiective specifice și sursele de finanțare necesare vor fi estimate după identificarea și selectarea proiectelor, care vor fi incluse în Planul Operațional al Regiunii Sud. Astfel, cererea anuală de finanțare și necesitățile financiare pe obiective specifice vor fi stabilite în Planul Operațional Regional Sud.
Elena Ivanov