Ministerul Educației consideră ca fiind extrem de grav cazul înregistrat la o instituție de învățământ din raionul Ungheni, unde un învățător a fost reținut pentru că este suspectat de acţiuni perverse față de copii.
Potrivit unui comunicat al instituției, Ministerul Educației a solicitat de urgență explicații de la organul local de specialitate în domeniul învățământului, de la directorul instituției de învățământ, precum și de la ceilalți responsabili.
Cazul va fi monitorizat, iar Ministerul Educației va insista pe aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Persoana reținută este suspendată din funcție și dacă va fi găsită vinovată, va fi sancționată conform prevederilor Codului penal.
Dina Roșca