Mișcarea „Ravnopravie” trebuie să devină un partid social-regional. O declarație în acest sens a fost făcută de Primarul de Orhei, Ilan Șor a fost ales ieri, cu unanimitate de voturi Președinte al Mișcării social-politice „Ravnopravie”. Despre anunță Serviciul de presă al Mișcării social-politice „Ravnopravie”.
Liderul Mișcării afirmă că nu există o astfel de doctrină în niciun manual de politologie. „Însă viața reală și politica reală sunt mult mai bogate decât orice manual” – a menționat Ilan Shor, subliniind că noțiunea de partid „social-regional” definește cel mai bine obiectivele propuse.
Astfel, în noua etapă a activității sale, Mișcarea social-politică „Ravnopravie” intenționează să se conducă de următoarele principii ale programului acesteia:
– „Ravnopravie” este un partid pro-moldovenesc, care pledează pentru păstrarea, dezvoltarea și consolidarea statalității, suveranității și unității Republicii Moldova;
– „Ravnopravie” pledează pentru crearea unui stat social;
– „Ravnopravie” va obține compensarea facturilor la utilități, achitate de către populație;
– „Ravnopravie” va pleda pentru învățământul gratuit și acordarea de locuințe sociale tinerilor care provin din familii cu venituri mici;
– „Ravnopravie” se pronunță pentru crearea unei societăți cu posibilități egale pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitatea acestora;
– „Ravnopravie” pledează pentru crearea unei națiuni civile unice.
– „Ravnopravie” consideră de o importanță vitală dezvoltarea producției industriale. Doar identificarea noilor capacități de producere proprii, – întâi de toate în regiuni, – ne va permite să creăm noi locuri de muncă și să contribuim la revenirea în țară a lucrătorilor migranți.
– „Ravnopravie” va accelera dezvoltarea regiunilor, prin descentralizare, delegarea autorității de la centru către regiuni, dar și va insista asupra consolidării rolului pe care îl au reprezentanții autorităților locale în structura de stat.
– „Ravnopravie” consideră că drumul Moldovei este un drum al prieteniei atât cu Vestul, cât și cu Estul.
Până în luna august a anului 2016 vor fi elaborate și prezentate societății Programul Mișcării „Ravnopravie” și planul de acțiuni pentru viitorul apropiat.
Elena Ivanov