Fracțiunea Partidului Socialiștilor a prezentat astăzi, 14 iunie, inițiativa cu privire la înaintarea moțiunii de cenzură asupra activității Guvernului Filip. Socialiștii au anunțat că Guvernul Pavel Filip ar trebui să fie demis și să se organizeze alegeri parlamentare anticipate.
Socialiștii și-au justificat inițiativa prin faptul că de la învestirea sa, ianuarie 2016 și pînă în prezent, Guvernul Filip a fost și rămîne un guvern antisocial, antipopular, antidemocratic și mincinos. Executivul a fost creat de către majoritatea parlamentară la limita legitimității, împotriva voinței poporului.
„Acest guvern trăiește într-o altă realitate și în ultimele rapoarte s-a pretins la anumite rezultate economice și creșterea standardelor de viață. În realitate, situația este cu totul alta”, a declarat în cadrul briefingului din data de 14 iunie, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, deputat al fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Batrîncea.
Deputatul a menționat că în țară are loc o stagnare economică și degradare socială. „În toate sectoarele și domeniile vitale pentru ţară se atestă probleme majore. Deficitul bugetar pentru 2017 planificat este unul fără precedent. Nivelul investiţiilor străine directe raportate la PIB sînt în continuă scădere, aflîndu-se astăzi la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani. Datoria publică externă a atins cote maxime, fiind comparabilă în acest sens doar cu dezastrul economic lăsat de guvernările „democratice” din anii 90”, a menționat socialistul.
Potrivit lui, acordul cu Fondul Monetar Internațional, semnat în grabă și fără o amplă informare/consultare cu poporul Republicii Moldova, a cauzat creșterea tarifelor, impozitelor și altor costuri de viață, a condiționat creșterea vîrstei de pensionare, a înghețat practic creșterile salariale.
Vlad Batrîncea a menționat, că prin urmare s-a creat o situație dificilă în sfera socială. „Puterea reală de cumpărare a cetăţenilor a scăzut. Valoarea medie a pensiei acoperă cu greu 85 la sută din minimul de existență, iar 70% din cetățenii Republicii Moldova primesc un salariu sub media pe țară. Aproape un milion de cetățeni se află în pragul sărăciei, în special pensionarii, persoanele cu nevoi speciale, familiile cu mulți copii. Aceștia sînt nevoiți să supravețuiască în condiții extreme. Cu părere de rău, în Moldova nu au mai rămas indicatori care ar inspira optimism”, a subliniat deputatul.
Socialiștii au amintit de acțiunile Guvernului ce nu pot fi calificate altfel decît o tentativă de a iniţia un nou război diplomatic și economic dintre Moldova și Federația Rusă, iar acest lucru este doar în detrimentul țării noastre, dar și de faptul că mulţi membri ai Executivului au fost sau sunt implicaţi în scheme coruptibile și de trafic de influență, care în mod cert au prejudiciat bugetul statului. Unii din ei deja au statut de bănuit sau învinuit în cadrul proceselor penale pornite. Astăzi, fotoliile a șase miniștri sunt vacante.
„Guvernul manifestă insuficienţă de acţiuni în privinţa furtului miliardului. Banii pînă în prezent nu au fost returnați în bugetul statului, iar majoritatea dintre cei care poartă responsabilitate directă pentru fraudă nu au fost au fost puși sub învinuire. În aceste condiții Guvernul a găsit cea mai simplă soluție de a pune returnarea banilor pe spatele cetățenilor”, a mai spus Bătrîncea.
De menționat că, inițiativa a fost semnată de 24 de deputați. Ca să fie prezentată în Parlament, este necesar un număr de 26 de semnături. Socialiștii a făcut apel la colegii săi să susțină inițiativa privind moțiunea de cenzură asupra Guvernului Pavel Filip.
Diana Munteanu