Şi-au propus să promoveze tinerii pictori din Republica Moldova. Câţiva tineri din Chişinău au iniţiat proiectul “smArt”. Iniţiativa are scopul de promova arta, printr-o platforma socială, unde tinerii artiști vor putea interacționa între ei şi chiar să-şi vândă lucrările.
Coordonatoarea proiectului, Corina Bucos menţionează că a inițiat acest proiect reieșind din proriile observații.
“Oamenii învaţă foarte mult să facă artă, însă nu învaţă cum să-şi vândă lucrările. Noi ne-am propus să vindem lucrările pe două portaluri online, dar şi la diverse expoziţii timp de doi ani.”
Criticul de artă, Eleonora Brigalda spune că acest proiect este binevenit, deoarece la început tinerilor le este greu să se promoveze.
“Eu salut această iniţiativă, într-adevăr tinerii sunt lăsaţi un pic în voia sorţii, deci nu se ocupă cu promovarea lor absolut nimeni.”
„Proiectul smArt” este organizat sub egida “LeaderSHE”. Iniţiatorii îi vor ajuta pe pictorii începători să-şi vândă lucrările, dar şi vor organiza diverse evnimente culturale şi expoziţii cu vânzări.
Sursa: nationalfm.md