Al cincilea an consecutiv Universitatea de Stat din Moldova propune programe de master cu caracter creștin. Astfel, dacă sunteţi profesori de limbă şi literatura română, de istorie sau, în general, pedagogi; predaţi sau intenţionaţi să predaţi Religia; aveţi altă activitate şi doriţi să vă aprofundaţi cunoştinţele în ştiinţele umanistice, vă propunem programe de master cu caracter creştin în cadrul Universităţii de Stat din Moldova: Facultatea de Litere: Studii filologice și spiritualitate creștină; Facultatea de Istorie și Filozofie: Istoria și cultura religiilor.
Potrivit unui comunicat al Mitropoliei, programele de master includ modulul psihopedagogic și discipline teologice, care le permit absolvenților să activeze în şcoală și în alte instituții. Facultatea de Litere invită slujitori și oameni de bună credință pentru a-și continua studiile în domeniul lingvistic cu specializarea spiritualitate creştină.
După absolvire aceştia vor obţine titlul de master în ştiinţe umanistice cu posibilitatea de a preda disciplinele Limba şi literatura română şi Religia. Facultatea de Istorie şi Filosofie propune studii în istoria și cultura religiilor, astfel absolvenții vor putea activa în următoarele domenii: profesor de istorie, profesor de istoria religiilor, profesor de educaţie moral-spirituală, consultant pe probleme de istorie şi istoria religiilor. Este un avantaj şi o oportunitate pentru tinerii teologi, dar şi pentru clerici de a-şi lărgi orizontul de cunoştinţe, de a obţine o nouă specialitate. Totodată, la aceste masterate s-au înscris și persoane care vin din alte domenii precum: economie, jurnalism, psihologie etc.
Dina Roșca