Polițiștii Inspectoralui Național de Investigații au identificat șase persoane, dintre care două femei, suspectate în comercializarea drogurilor. Bănuiții, cu vîrste cuprinse între 24 și 45 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, sunt și consumatori de droguri, unul dintre ei este profesor la un liceu din capitală.
În perioada lunilor februarie – martie, curent, ofițerii de investigații au documentat un grup de persoane care comercializează amfetamină și marijuana în proporţii deosebit de mari pe teritoriul municipiului Chișinău, stabilindu-se că fiecare membru a grupului își are rolul său.
Astfel, grupul era condus de cele două femei, celelalte persoane fiind responsabile de comercializarea drogurilor.
Zilele trecute, în rezultatul acţiunilor operative de investigaţie, oamenii legii cu suportul BPDS „Fulger„ au efectuat mai multe percheziții în locuințele și automobilele suspecților unde au depistat în total: circa 400 de grame de marijuana, 10 grame de amfetamină, 10 000 de lei, 500 de euro și 20 de dolari SUA, bani dobîndiți în urma activității, un cîntar și un aparat pentru consumul marijuanei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1, al. 4 Cod Penal al RM „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare„. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi, riscă pedeapsă cu privaţiune de libertate pe un termen de la 7 pînă la 15 ani.
În prezent, ofițerii de investigație continuă cercetările pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în acest caz.
Dina Roşca