Pe 14 mai curent, la Chișinău, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) va participa alături de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și alte autorități publice din țară la celebrarea Zilei Europei 2016, în cadrul Orășelului European, potrivit unui comuicat.
Evenimentul este organizat de către Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Inaugurarea sărbătorii va avea loc în scuarul Europei, iar toate manifestările vor fi organizate în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”.
Cu ocazia Zilei Europei în Republica Moldova, AGEPI va organiza un șir de acțiuni de promovare a informației privind implementarea valorilor europene în domeniul proprietății intelectuale.
În cadrul Orășelului European, AGEPI va participa cu un stand comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare la care vor fi prezentate produse autohtone cu indicaţii geografice din Republica Moldova. Astfel, vizitatorii Orășelului European vor avea posibilitatea să deguste și chiar să cumpere Brînza de Popească, Dulceața din petale de trandafir de Călărași, Ceaiurile din plante de Zăbriceni, Rachiu de caise de Nimoreni și Agriș de Mărinici.
Specialiștii AGEPI vor familiariza vizitatorii cu activitățile instituției, vor disemina materiale informative și promoționale elaborate de către Agenție cu suportul partenerilor europeni și vor oferi informații despre proiectele realizate de către AGEPI, cu asistența UE.
Totodată, la standul AGEPI va fi promovat sistemul de validare a brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova, urmare intrării în vigoare la 1 noiembrie 2015 a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene, semnat la Munchen în octombrie 2013.
Astfel, în conformitate cu prevederile Acordului, începînd cu 1 noiembrie 2015, solicitanții străini pot să-și valideze cererile de brevet european și brevetele europene pe teritoriul țării noastre, acestea beneficiind de aceleași drepturi și protecție legală ca și brevetele naționale eliberate în Republica Moldova.
AGEPI, în calitate de instituție publică responsabilă de promovarea intereselor Republicii Moldova în cadrul organizațiilor internaționale în domeniu, are drept obiectiv prioritar integrarea sistemului național de proprietate intelectuală în cel internațional și european.
La momentul intrării Republicii Moldova în familia statelor europene, AGEPI va fi pe deplin integrată în sistemul european de proprietate intelectuală, asigurînd un nivel eficient de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală similar celui european.
Amintim că, la 11 aprilie curent, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a semnat, din numele Republicii Moldova, la sediul OMPI, Actul de le Geneva al Aranjamentului de la Lisabona privind înregistrarea internațională a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice, adoptat la 20 mai 2015. Semnarea acestui Act va facilita înregistrarea internațională a indicațiilor geografice.
În fiecare an, Ziua Europei este marcată pe 9 mai și celebrăm ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Această zi este considerată drept data inițierii integrării europene.
Diana Munteanu