Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la inaugurarea Centrului de Excelență Tekwill, creat printr-un parteneriat public-privat la Universitatea Tehnică din Moldova, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Premierul a salutat deschiderea primului Centru de Excelenţă din Moldova, menţionând că domeniul tehnologiilor informaționale este unul prioritar, iar Guvernul este deschis pentru a implementa noi proiecte care ar spori competitivitatea acestui sector. Totodată, Pavel Filip a spus că această industrie poate contribui considerabil la dezvoltarea țării noastre. „Trăim în epoca informațională și trebuie să punem accent pe acest domeniu. Astăzi industria IT este locomotiva tuturor industriilor, inclusiv a economiei, pentru că aici se află majoritatea banilor care sunt în circulație”, a declarat Prim-ministrul.
Totodată, șeful Executivului a menționat că, deși în ultimii ani se atestă o sporire a interesului pentru studiile în domeniul IT, doar 30% din absolvenți își găsesc un loc de muncă. Pavel Filip și-a exprimat convingerea că deschiderea unor centre precum Tekwill vor contribui la o mai bună pregătire a absolvenților din domeniul IT la cerințele pieței. „Cei din industria tehnologiilor informaționale nu au un număr suficient de specialiști, pe de altă parte, vorbim că tinerii nu își pot găsi un loc de lucru. Centrul de Excelență Tekwill, pe care îl deschidem astăzi, are menirea anume să ajusteze cunoștințele obținute la universitate la exigențele din industrie. Sper că acest Centru va ajuta tinerii pasionaţi de IT să-şi găsească un loc de muncă bine plătit acasă, în Republica Moldova”, a mai spus Pavel Filip.
De asemenea, Prim-ministrul a subliniat că Guvernul va depune în continuare eforturi pentru dezvoltarea domeniului IT. „Astăzi nu ne imaginăm cum putem continua mai departe fără un Guvern electronic bine dezvoltat, fără digitalizarea serviciilor. Deja am pornit crearea unei Agenții de servicii publice, care să cuprindă toate serviciile oferite cetățenilor și mediului de afaceri, și care să funcționeze pe o platforma electronică”, a menționat Premierul.
Prezent la eveniment, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James Pettit, a declarat că Guvernul SUA este entuziasmat să susțină un proiect de o asemenea importanță pentru dezvoltarea competitivității țării și a sectorului TIC. În același timp, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller, a remarcat că țara noastră are un potențial bun pentru generarea produselor și serviciilor TIC, iar suportul oferit de Suedia vine să susțină dezvoltarea acestui sector și crearea noilor locuri de muncă.
Centrul de Excelență Tekwill are peste 3400 de metri pătrați și pune la dispoziția tinerilor laboratoare și săli dotate cu echipamente de ultimă generație pentru a implementa în practică cunoştinţele teoretice obţinute la universitate.
De menționat că, Tekwill este edificat în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC”, implementat de Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. Proiectul este susținut financiar de Programul SUA pentru dezvoltare internațională USAID şi Programul Guvernului Suediei SIDA.
Elena Ivanov
Filip cînd a fost ministru la MTIC a început să promoveze sectorul IT în RM. Cel mai probabil apariția acestui centru se datorează mult și contribuției sale.
Domeniul IT este unul din cel mai slarizat la noi, mai ales ca avem destule resurse capabile in acest domeniu.