Primăria comunei Jitia din Vrancea a cumpărat un autoturism 4×4, de ultimă generaţie, care a costat 35.000 de euro, cu bani din exploatarea pădurii aflată în administrarea Primăriei, după cum spune edilul Ion Păun, informează realitatea.net.
„Noi avem 600 de hectare de pădure pe care o exploatăm şi am folosit o parte din bani pentru această maşină, pentru că ne era folositoare. La noi sunt drumurile mai proaste şi, ca să ajungi de pe un deal pe altul, e nevoie de o maşină puternică. Are şi carlingă în spate, pentru eventuale transporturi de urgenţă. Avem o Dacia Papuc 4×4, dar s-a stricat. Nu am cumpărat maşina de capul meu. Întâi m-am consultat cu inspectorii de la Curtea de Conturi, care mi-au spus că s-ar putea să ni se impute suma dacă achiziţionăm un autoturism second hand“, a declarat primarul Ion Păun.
Consilierii locali susțin că nu au fost informaţi despre intenţia Primăriei de a cumpăra maşina și că acest subiect nu a fost discutat în nicio ședință a Consiliului Local.
Şi localnicii spun că altele erau urgenţele comunei în această perioadă. „Întreb public instituţia primăriei, în calitate de cetăţean al comunei Jitia, cu ce ajută cetăţenii comunei această maşină şi dacă era atât de indispensabilă, în contextul în care noi avem şcoli neterminate, drumuri neasfaltate, dispensar medical în paragină, reţele de alimentare cu apă nefuncţionale şi multe altele?“, a scris într-o postare pe Facebook localnicul Petrişor Noapteş.