Primăria orașului Vadul lui Vodă va beneficia de o autospecială pentru colectarea și transportarea deșeurilor, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit unui comunicat, mijlocul de transport este oferit de comuna Luckau din landul german Brandenburg, în cadrul parteneriatului stabilit între cele două primării.
Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, astăzi, raportul la un proiect de lege care va permite introducerea în țară și plasarea sub regim vamal a unității respective, cu scutirea de plata drepturilor de import. Documentul va fi supus votului în cadrul ședinței în plen a Legislativului.
Camionul de colectare a deșeurilor menajere ”MAN TGA” este produs în anul 2007 și este oferit primăriei orașului Vadul lui Vodă cu titlu gratuit.