Compania germană „Kaufland” a donat astăzi Primăriei municipiului Chişinău un automobil electric, marca Volskwagen e-Golf.
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a mulţumit pentru cadoul oferit, menţionând că unitatea de transport va fi utilizată de către angajaţii primăriei capitalei. Dorin Chirtoacă a subliniat că administraţia Chişinăului devine prima autoritate publică din republică care deţine în parcul său auto un automobil electric. „Este prima maşină nouă din parcul Primăriei Chişinău de când deţin funcţia de primar general, din anul 2007. Este un moment foarte important şi un simbol al viitorului, în contextul în care am declarat că ne dorim transformarea Chişinăului într-un oraş ecologic”, a afirmat primarul general al capitalei.
În altă ordine de idei, Dorin Chirtoacă a subliniat că prin această donaţie, Compania „Kaufland” şi-a demonstrat, o dată în plus, interesul şi grija sa pentru oraşul Chişinău, reuşind într-o perioadă scurtă de timp să devină un partener de încredere al administraţiei locale. „Prin susţinerea proiectelor sociale, „Kaufland” s-a manifestat drept un investitor responsabil, care are grijă în primul rând de mediul ambiant. Iar dacă în România compania dezvoltă deja o reţea publică de staţii de alimentare Fast Charge a maşinilor electrice, în Republica Moldova vine cu o donaţie simbolică – o maşină electrică pentru administraţia Chişinăului”, a conchis Dorin Chirtoacă. De asemenea, primarul de Chişinău a remarcat că piaţa maşinilor electrice din republică este în creştere.
Elena Ivanov