Primăria municipiului Chișinău informează că toate cele 132 de instituții de educație timpurie din capitală sunt conectate la agentul termic livrat centralizat.
Cu referire la instituțiile de învățământ preuniversitar, e de menționat că pe durata aflării elevilor în vacanță, agentul termic în instituții este reglat la minim sau chiar deconectat, iar cu 2 zile până la revenirea copiilor în bănci, căldura va fi reconectată sau reglată conform necesităților. Informații în acest sens au fost prezentate de Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport. Din cele 141 de instituții școlare din Chișinău, 102 unități sunt conectate la încălzirea centralizată, iar 39 – neconectate.
Cu referire la instituțiile medicale municipale, precizăm că sunt conectate la încălzirea centralizată 50 de edificii din totalul de 64.
De asemenea, este livrat agent termic centralizat în 2154 de blocuri de locuințe din capitală, din totalul de 2710. Pe parcursul zilei de luni mai urmează a fi conectate încă 290 de blocuri.
În context, Primarul general, Ion Ceban, a solicitat responsabililor să se asigure că tot fondul locativ din capitală să fie conectat la căldură, în condițiile când consumatorii își doresc acest lucru.
Dina Roșca