Pe 20 decembrie 2016, viceministrul educației Cristina Boaghi a efectuat o vizită de lucru la Pretura sectorului Botanica al capitalei. Oficialul s-a întâlnit cu manageri de la instituțiile preşcolare şi de învățământ general din sector, precum și cu reprezentanți ai administrației publice locale.
Potrivit unui comunicat de presă, în timpul întrevederii s-a discutat despre asigurarea respectării normelor privind condițiile de desfășurare a procesului educațional, îndeosebi a normelor de alimentare a copiilor. De asemenea, au fost abordate şi alte probleme cu care se confruntă instituțiile de învăţământ din sector şi din municipiu, precum necesitatea revizuirii statelor de personal ale instituţiilor, salariile mici ale educatorilor şi asistenţilor medicali de la instituțiile de învățământ, insuficiența alocațiilor financiare pentru întreținerea și dezvoltarea instituțiilor de învățământ, lipsa cadrelor didactice și a celor auxiliare, în particular în învățământul preșcolar, fapt ce duce la diminuarea calității serviciilor educaționale.
În același context, viceministrul Cristina Boaghi s-a referit la măsurile întreprinse recent, la nivel guvernamental, în vederea asigurării alimentației copiilor în grădinițe și școli – problemă examinată în comun cu Ministerul Sănătăţii, ANSA și Centrul de Sănătate Publică.
Participanţii la şedinţă au menţionat că o mare parte dintre dificultăți sunt de ordin local, însă unele dintre ele necesită modificări ale legislaţiei în vigoare, iar aici trebuie să intervină toţi actorii implicaţi în promovarea politicilor educaţionale la nivel local şi central.
Elena Ivanov