Președintele Partidului Liberal Reformator (PLR) Ion Hadârcă a fost desemnat candidat pentru alegerile în Senatul României pe listele ALDE.
Potrivit unui comunicat de presă, marţi, 8 noiembrie 2016, la Vaslui, a avut loc întrunirea aleşilor locali ai Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România – ALDE. La întrunire, în atmosfera unei săli de conferinţe arhipline, au fost prezentaţi candidaţii partidului pe această circumscripţie pentru alegerile în Parlamentul României – Ion Hadârcă, la Senat şi Cristian Cosmin, la Camera Deputaţilor, ambii plasaţi pe primele poziţii.
La eveniment au fost prezenţi liderii partidului, dl Călin Popescu Tăriceanu, co-preşedinte ALDE şi Preşedinte al Senatului României şi dl Daniel Constantin, co-preşedinte ALDE şi deputat în Parlamentul României, lideri locali şi consilieri de diferite nivele ai Alianţei Liberalilor şi Democraţilor. PLR a fost reprezentat de o delegaţie amplă din care au făcut parte dnii Oleg Bodrug, co-preşedinte PLR, Valeriu Saharneanu, membru al Biroului Permanent, reprezentanţi ai unor filiale teritoriale.
În alocuţiunile lor, cei doi co-preşedinţi ALDE şi-au exprimat mulţumirea că organele de conducere centrale şi locale Vaslui ale partidului, au înaintat, printr-o decizie unanimă, candidatura omului politic şi de cultură, a academicianului Ion Hadârcă, preşedintele Partidului Liberal Reformator din Republica Moldova, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova, personalitate marcantă a Mişcării de Eliberare Naţională şi reprezentant de vază a literaturii române moderne. Înaintarea lui Ion Hadârcă în calitate de candidat pentru alegerile în Senatul României, au subliniat liderii ALDE, oferă vasluienilor prilejul să se afirme ca deschizători ai unei noi şi inedite etape în efortul comun de reîntregire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Candidaţii desemnaţi au mulţumit vasluienilor pentru încredere şi şi-au prezentat elementele principale ale campaniei electorale în judeţul Vaslui, în Republica Moldova şi în ţară.
Alegerile generale în Parlamentul României vor avea loc la 11 decembrie curent.
Amintim că, Partidul Liberal Reformator din Republica Moldova este partener politic cu Partidul Liberal Reformator din România, fondat de Călin Popescu Tăriceanu, care, fuzionând cu Partidul Conservator a lui Daniel Constantin, au constituit în iunie 2015 Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE).
Dina Roșca