Președinte AVI: Sădim Oxigen nu este doar despre o zi și nu este doar despre cei 5000 de copaci plantați astăzi
Peste 1300 de voluntari, aproximativ 5000 de puieți, trandafiri, arbuști decorativi și multă voie bună! Acesta este bilanțul în cadrul campaniei „Sădim Oxigen”, acțiune organizată de AVI-Moldova cu suportul Kaufland. Chișinăuienii au dat ieri curs invitației și au împânzit cele cinci sectoare din Capitală destinate pentru plantări, potrivit unui comunicat de presă.
„Sădim Oxigen nu este doar despre o zi și nu este doar despre cei 5000 de copaci plantați astăzi. Sădim Oxigen este un angajament pe termen lung. Este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi față de mediu. Sădim Oxigen este o campanie a întregului Chișinău pentru că, fără fiecare participant de la acțiunea de astăzi nu ar fi existat această campanie”, a menționat Olga CORTAC, președinte AVI Moldova.
Organizatorii au asigurat participanții cu puieți, unelte de lucru, apă potabilă, fructe, chipiuri și mănuși de grădinărit, precum și alte elemente logistice necesare. Harnici și buni gospodari de fire, chișinăuienii au epuizat stocurile de unități de plantări în mai bine de două ore. Toți cei prezenți au primit certificate de mulțumire.
„Sădim Oxigen este o acțiune inedită, a fost o experiență superbă, și sper să o putem repeta cât mai curând. Doresc să mulțumesc în mod deosebit celor de la AVI-Moldova pentru organizarea impecabilă și tuturor partenerilor implicați. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc cetățenilor Capitalei, datorită cărora Chisinăul este mai verde”, a subliniat Anna-Katharina SCHEIDEREITER, responsabil CSR Kaufland.
Acțiunea s-a desfășurat nu doar offline, dar și pe online unde cei care nu au avut posibilitatea să participe la plantări au putut să vadă ce se întâmplă în timp real în fiecare locație pe pagina de facebook AVI Moldova.
Evenimentul a culminat cu un flashmob organizat de către o echipă formată din aproximativ 200 de dansatori. În cadrul acestuia a fost transmis către public îndemnul ”Sădim pentru că te iubim, Chișinău!”
Campania „Sădim Oxigen” este implementată de către Asociația de Voluntariat Internațional din Moldova (AVI-Moldova) în parteneriat cu Preturile din fiecare sector al municipiului Chișinău, Asociația de Gospodărie a SpațiilorVerzi și cu suportul Kaufland.
Dina Roșca