La data de 17 noiembrie curent, în incinta Radisson Blu, Ministerul Tineretului şi Sportului a desfăşurat Gala Premiilor Naționale pentru Tineret, ediția 2016.
Potrivit unui comunicat de presă, la ceremonie a participat Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, Ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu, Viceministrul Tineretului şi Sportului, Pavel Ianeţ şi alţi oficiali.
În cadrul manifestării, au fost premiaţi tinerii cu potenţial înalt de dezvoltare care s-au evidenţiat în mod deosebit în domeniul ştiinţei şi tehnicii, literaturii şi artei, precum şi activismului civic pe parcursul anului.
Evenimentul are drept scop încurajarea participării tinerilor în viaţa socială, economică, culturală şi politică a ţării.
În luarea sa de cuvînt, ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu a felicitat tinerii pentru rezultate remarcabile pe care le-au realizat pe parcursul anului 2016.
“Onoraţi oaspeţi, Dragi tineri, Vă felicit cu acest eveniment, unul tradiţional pentru Ministerul Tineretului şi Sportului. Anul acesta a fost pentru noi unul foarte important, deoarece avem cel mai frumos produs de care a avut nevoie sectorul de tineret, graţie colaborării care a existat dintre corpul executiv şi cel parlamentar, astfel avem o nouă Lege cu privire la tineret, care vine să facă o restartare în tot ceea ce numim noi filozofia de dezvoltare a sectorului de tineret. La fel este un an important pentru mulţi actori care activează în sectorul de tineret, aceştia trecând într-o bază legală, vorbim aici de Consiliile locale ale tinerilor şi alte grupe de iniţiativă care nu doar au fost recunoscute dar li s-a creat o platformă normativă pentru ca ei să se dezvolte. Stimaţi tineri, nu-mi rămâne decât să vă urez să rămâneţi la fel de ambiţioşi, perseverenţi şi creativi în tot ceea ce faceţi.”, a menţionat ministrul Victor Zubcu.
Cu un mesaj de felicitare a venit şi Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, „Dragi tineri, sunteţi la vârsta cea mai frumoasă, vârsta provocărilor, e vârsta în care vă formaţi ca personalităţi, de aceea vă îndemn să nu cedaţi în faţa provocărilor. Mulţi au căzut însă s-au ridicat şi au mers mai departe, prin perseverenţă, muncă veţi reuşi să ţineţi piept tuturor greutăţilor şi unii dintre voi au reuşit fiind premiaţi astăzi. Vă felicit şi vă urez mult succes!”, a conchis Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
În continuare vă prezentăm lista cu numele câștigătorilor pentru fiecare categorie în parte.
- Premiul pentru tineret, domeniul tehnico-ştiinţific:
- Ivan Duminica
- Elena Jardan
- Premiul pentru tineret, domeniul cultural-artistic:
- Vasile Gribincea
- Crina Popescu
- Premiul pentru tineret, domeniul activism civic:
- Ana Îndoitu
- Liviu Rotaru
Premiul Ministrului Tineretului şi sportului pentru contribuție în cercetarea domeniului tineret:
- Igor Ciurea
Premiile Naţionale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret ediţia 2016
Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret, categoria “Consiliul Local al Tinerilor 2016”:
- Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău
Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret, categoria “Lucrătorul de tineret al anului 2016”:
- Silvia Mudrea, pedagog coordonator de programe Centrul de Tineret Orhei
Menţiuni pentru dezvoltarea sectorului de tineret, categoria “Lucrătorul de tineret al anului 2016”:
- Nonna Mihalcean, coordinator Centrul de Resurse pentru Adolesceți și Tineri, muncipiul Bălți
- Maria Boico, director executiv A.O. „Generația Mea”
Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret, categoria “Centrul de Tineret al anului 2016”:
- Centrul de Tineret Orhei
Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret, categoria “Specialistul de Tineret al anului 2016 din cadrul Autorităților Publice Locale de nivelul II”:
- Victor Pletosu, specialistul de tineret din cadrul Consiliului raional
Menţiuni pentru dezvoltarea sectorului de tineret, categoria “Specialistul de Tineret al anului 2016 din cadrul Autorităților Publice Locale de nivelul II:
- Cornel Ababii, specialistul de tineret din cadrul Consiliului rational Orhei
În cadrul festivităţii au fost decernate premii tinerilor care au avut realizări marcante în domeniile “Literatură şi Artă, “Ştiinţă şi Tehnică” şi “Activism civic”.
Elena Ivanov