Şeful Cabinetului de miniştri a semnat astăzi, 11 septembrie, o indicaţie în adresa ministerelor şi altor autorități administrative centrale în care solicită să fie inițiat, în regim prioritar, procesul de actualizare a componenței nominale a organelor decizionale (colegiilor), cu includerea obligatorie a reprezentanților activi și relevanți ai mediului academic și ai societății civile.
În document se menţionează că propunerile privind componența nominală a organelor decizionale ale ministerelor și autorităților administrative centrale urmează a fi prezentate Cancelariei de Stat în termen de şapte zile, pentru a fi aprobate printr-o hotărâre unică de Guvern.
Solicitarea de revizuire a componenţei colegiilor are scopul de a implica mult mai activ societatea civilă în procesul de guvernare şi de luare a deciziilor, oferindu-le acestora, în mod expres, drept de vot deliberativ, şi nu doar consultativ.
În cadrul colegiilor ministerelor sau altor autorităţi administrative centrale sunt discutate problemele ce ţin de activitatea şi politicile promovate de instituţiile de stat, dar şi proiectele de decizii ale acestora. Componenţa numerică şi nominală a colegiilor se aprobă de Guvern, la propunerea ministrului sau a directorului general.
Diana Munteanu