În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șapte persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o persoană a prezentat documente falsificate;
– doi cetățeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 16 persoane documentate pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
– două persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Doi cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Uniunea Europeană, iar un conațional a fost deportat din UE.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 34 184 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 9 169 traversări.
Din această dimineață și-a reluat activitatea punctul de trecere de tip debarcader ”Soroca”. Rămân nefuncționale din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru punctele de trecere ”Cosăuți” și ”Vasilcău”.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Elena Ivanov