În cadrul apelului de propuneri de proiecte lansat de “Fondul de Granturi Mici” (FGM) 2017 – ediția urbană, proiectul „Reabilitarea Pieței Horelor din municipiul Cahul, obiectiv turistic și de promovare a tradițiilor în zona de Sud a țării”, împreună cu alte trei proiecte din regiunile nord și centru ale Republicii Moldova, a fost selectat pentru co-finanțare, potrivit unui comunicat de presă.
În același timp, din cele 50 de aplicații recepționate (din partea Consorțium-urilor formate din 3 parteneri APL și 1 partener civic) în cadrul apelului de propuneri FGM 2017 – ediția rurală, ditre care 39 de cereri care au întrunit condițiile formale și au fost evaluate de Comisia de Selectare, alte câteva proiecte au fost selectate și vor beneficia de co-finanțare.
Aceste proiecte își propun să contribuie substanțial la dezvoltarea socială, culturală, economică și consolidarea democrației la nivel local.
Vă reamintim că, Ediția urbană a FGM 2017 este o inițiativă comună a Fundației “Solidarity Fund PL” în Moldova, Ministerului Dezvoltării Economice a Republicii Polone și Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a Republicii Moldova în vederea implementarii instrumentelor de dezvoltare urbană și promovarea instrumentului de revitalizare drept stimulare a dezvoltării orașelor și a zonelor urbane, ținând cont de aspectele sociale, economice, de mediu, spațiale și culturale.
„Fondul de Granturi Mici” este un program de finanțare ce aparține Fundației „Solidarity Fund PL” în Republica Moldova/Centrului de Informare pentru Autoritățile Locale, finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul programului Polonez de cooperare pentru dezvoltare – Polish Aid.
Dina Roșca