Polițist din Bălți, reținut pentru trafic de influență
Un bărbat din Bălți, angajal al Inspectoratului Național de Patrulare, a fost reţinut de către ofițerii DGT „Nord” a CNA şi procurorii anticorupție. Acesta este bănuit de trafic de influență.
Potrivit denunțătorului, polițistul ar fi pretins și primit 450 de euro, susținând că are influență asupra unor angajați din cadrul Secției Înregistrarea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto filiala Bălți, în vederea susținerii fără impedimente a examenului teoretic și practic și eliberarea ulterioară a permisului de conducere.
Urmare a acțiunilor de urmărire penală, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore. În privința acestuia urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 al. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 80 000 de lei.
Exercitarea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura Anticorupție.
Dina Roșca