Partidul Liberal Democrat din Moldova dezaprobă decizia de a-l plasa în arest preventiv pe preşedintele PLDM, Vlad Filat, în pofida încălcării grave a dreptului la apărare şi a unei serii întregi de încălcări procedurale.
“Considerăm că au fost prezentate suficiente dovezi din partea apărării, care confirmă nerespectarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare şi încălcarea prezumţiei nevinovăţiei. Acestea şi celelalte argumente ale apărării sunt motive suficiente pentru eliberarea lui Vlad Filat”, se spune într-un comunicat al formațiunii.
Sursa menționează că, “graba cu care se iau toate deciziile trădează caracterul politic al acestui caz, iar adevăraţii vinovaţi pentru fraudele de la Banca de Economii încearcă să găsească un ţap ispăşitor, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ilegalităţile pe care le comit în continuare. De asemenea, trezeşte grave semne de întrebare „telejustiţia” demarată de către instituţiile de presă afiliate politic, care manipulează opinia publică şi denaturează faptele, pentru a-l încrimina pe Vlad Filat”.
PLDM condamnă toate acţiunile de discreditare, la care este supusă formaţiunea politică şi, în mod special, liderul partidului, Vlad Filat.
„În pofida tuturor atacurilor, Partidul Liberal Democrat din Moldova rămâne constant şi ferm în demersurile sale pentru edificarea unui stat de drept, pentru o justiţie corectă şi un viitor european al Republicii Moldova, fiind cea mai interesată formaţiune politică în aflarea adevărului despre frauda din sistemul financiar-bancar”, mai spune sursa citată.
Diana Munteanu