Ustensile de pescuit interzise prin lege, peste 3 mii de plasă și circa 35 kg de pește, au fost ridicate de la braconieri de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brânza, potrivit unui comunicat de presă.
Patru cazuri de braconaj piscicol au fost înregistrate în ultimele 48 de ore, fiind documentați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră șapte moldoveni. Deși regulile de aflare și de folosire a apelor de frontieră erau cunoscute de persoanele depistate la pescuit pe lacul Beleu, acestea le-au ignorat în continuare, fiind cercetate pentru a patra oară. Bărbații au fost amendați cu câte 20 u.c. pentru încălcarea regimului de frontieră, iar împreună cu bunurile depistate au fost transmise reprezentanţilor rezervaţiei naturale ”Prutul de Jos”, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor ce se impun.
Reamintim că pe lângă atribuţiile principale, conferite de lege, angajaţii Poliţiei de Frontieră participă, alături de alte instituţii abilitate ale statului, la asigurarea protecţiei fondului piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal. La fel, conform legislației naționale, cu privire la crearea rezervaţiei de stat ”Prutul de Jos”, pescuitul este strict interzis pe lacul Beleu, pe parcursul întregului an.
Dina Roșca