Pentru a doua oară, timp de o săptămână, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brânza au documentat un moldovean pentru încălcarea regimului de frontieră, prin pescuit ilegal pe lacul Beleu. De la braconier au fost ridicate 13 plase și 20 kg de pește, potrivit unui comunicat de la Frontieră.
În această dimineață, 13 martie a.c., în baza unei informații operative, polițiștii de frontieră au inițiat mai multe măsuri de verificare a perimetrului din responsabilitate. În rezultat, în jurul orei 6.45, pe direcția localităților Slobozia Mare – Tulucești a fost depistată o persoană în timp ce pescuia pe apele lacului Beleu. Din cercetările primare s-a aflat că este locuitor al satului Slobozia Mare, r-nul Cahul. La fața locului, polițiștii de frontieră au găsit 1200 metri de plase monofilament, cu ajutorul cărora moldoveanul a prins 20 kg de pește. Prejudiciul a fost estimat la suma de 1900 lei. În declarații, moldoveanul recunoaște ilegalitatea faptei sale, fiind conștient că pescuitul este strict interzis pe lacul Beleu, și totuși se ocupa cu îndeletnicirea dată, în vederea obținerii unui profit.
Pentru încălcarea regulilor de aflare în zona de frontieră, persoana a fost sancționată contravențional cu 20 u.c., ulterior, împreună cu bunurile depistate, a fost transmisă reprezentanţilor Serviciului Piscicol din Cahul.
Anterior, bărbatul a fost reținut pe malul lacului Beleu cu 17 plase, a câte 80 metri fiecare. Cazul a avut loc în data de 6 martie curent.
Elena Ivanov