În urma unui proiect de cooperare între Republica Moldova și Scoția, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a beneficiat de 4 autospeciale oferite de Asociația Scoțiană pentru Salvare de Urgență. Evenimentul de înmânare a tehnicii a avut loc la Nisporeni, informează Provincial.
Autospecialele donate urmează a fi repartizate subdiviziunilor teritoriale IGSU.
Două autospeciale de intervenție vor fi utilizate de salvatori și pompieri la incendii și lucrări de descarcerare în raioanele Nisporeni și Ialoveni, iar două autospeciale de tip ambulanță sunt destinate Direcțiilor Situațiilor Excepționale Căușeni și Ungheni pentru acordarea primului ajutor calificat sinistraților.
Mai mult, peste 40 de angajați din cadrul IGSU au participat la un curs de instruire desfășurat de colegii din Scoția în perioada 29 septembrie-05 octombrie 2019. Salvatorii și pompierii IGSU au beneficiat de un schimb de experiență în următoarele domenii: utilizarea scărilor pentru intervenții la înălțime, exploatarea și întreținerea corespunzătoare a aparatelor de respirat, descarcerare și utilizarea echipamentul specializat pentru intervențiile la accidente rutiere, lichidarea incendiilor și consecințele acestora.
De la demararea proiectului moldo-scoțian, IGSU a primit 23 de autospeciale de intervenție, numeroase echipamente, iar circa 100 de angajați au fost instruiți în domeniul protecției civile.
Doina Secrieru