În declarația fracțiunii se spune că, Inna Popenco este un simplu medic din Orhei și, practic, toată echipa este tot de acolo. „Candidatul nostru a fost înaintat de orheieni. Ei au văzut relizările din oraș. Realizări, cu care nu se poate lăuda niciun oraș din țară. Chiar și Chișinăul! Și iată, poporul a decis să extindă aceste succese în întreaga țară. Să înainteze la funcția de Șef de Stat un om de rând. Un simplu orheian. Reprezentant al unei echipe de succes. Dar nu știu de ce, asta nu i-a plăcut clasei noastre politice. Nu vor politicanii chișinăuieni, așa numita elită politică, să lase la putere oameni reali. Politicieni reali din popor”, spune Verejanu.
El mai afirmă că, „consilierii locali din Orhei califică decizia instanței de a o exclude pe Inna Popenco din cursa electorală drept fărădelegi și încălcări ale valorilor democratice fundamentale, despre respectarea cărora ne povestește fiecare la televizor. Reiese că politicienii s-au închis în Chișinău, își fac aici jocurile și intrigile, iar ce se întâmplă cu oamenii simpli, cu restul Moldovei – nu le interesează! Este scandalos! Și noi știm cu siguranță că acțiunile discriminatorii și ilegale față de candidatul nostru vor avea urmări. Și urmări foarte grave”.
Dina Roșca