Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI), organizează în luna martie primele „Audieri publice pentru Chișinău”, potrivit unui comunicat de presă al IPRE.
Iată care este programul:
– 17 martie 2017, ora 10.00-12.00. Audierea publică pe reforma administrației publice și servicii publice;
– 22 martie 2017, ora 17.30-19.00. Audierea publică pe infrastructură și transport public;
– 29 martie 2017, ora 10.00-12.00. Audierea publică pe climatul de afaceri și taxe locale.
Audierile publice vor avea loc în sala de ședințe a Primăriei municipiului Chișinău.
Reamintim că pe parcursul lunilor ianuarie-februarie curent, experții IPRE au colectat opinii de la cetățenii municipiului, iar problemele identificate vor fi puse în discuție în cadrul audierilor de mai sus. Totodată, după organizarea fiecărei audieri experții IPRE vor elabora câte o propunere de politică publică, care ulterior vor fi promovate și transmise Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău. Pe parcursul acestui an IPRE urmează să organizeze încă 6 audieri publice.
De menționat că, proiectul „Audieri publice pentru Chișinău” va fi implementat de IPRE pe parcursul perioadei ianuarie-septembrie 2017, în parteneriat cu PRIMĂRIAMEA și Privesc.eu, cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI).
Diana Munteanu