Cooperarea militară bilaterală şi situaţia regională au constituit subiectele principale ale întrevederii Ministrului Apărării, Anatol Şalaru, cu Cristian-Leon Ţurcanu, însărcinat cu afaceri al Ambasadei României la Chişinău şi colonelul Dumitru Neacşu, ataşat militar în Republica Moldova.
Ministrul Apărării a accentuat contribuţia României la procesul de reformare a Armatei Naţionale şi adaptare la standardele euroatlantice şi a mulţumit pentru bursele oferite ofiţerilor şi subofiţerilor moldoveni în instituţiile de învăţămînt militar din România.
De asemenea, Anatol Şalaru s-a referit la sporirea interoperabilităţii prin participare la exerciţii comune şi activităţi practice, specificînd că pe parcursul anului 2015, contingenetele Armatei Naţionale şi cele ale României au participat la trei exerciţii, dintre care două bilaterale şi unul multinaţional. Altele trei urmează să se defăşoare pînă la finele anului curent.
În acelaşi context, ministrul Apărării a evidenţiat faptul că obiectivul principal este acela de a construi o armată care să respecte standardele euroatlantice şi România este partenerul strategic principal în realizarea acestui obiectiv.
La rândul său, Cristian Leon Ţurcanu l-a felicitat, în numele Ministerului Afacerilor Externe al României pe Anatol Şalaru cu ocazia numirii în funcţia de ministru al Apărării. Oficialul român a menţionat că un ministru liberal este o garanţie pentru orientarea Republicii Moldova spre NATO şi UE.
Totodată, reprezentanţii României au subliniat faptul că la Bucureşti există voinţa politică de a acorda asistenţa militară necesară Republicii Moldova şi de a consolida colaborarea dintre cele două state.
Cooperarea dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale al României a demarat în decembrie 1992, prin semnarea primului acord de colaborare.
Diana Munteanu