Președintele PLDM, Vlad Filat, a purtat astăzi o discuție telefonică cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, un prieten de-al său mai vechi, după cum afirma anterior politicianul. Cei doi au discutat situația politică actuală din R.Moldova.
“Într-o discuție telefonică pe care am avut-o, în această după amiază, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, am făcut un schimb de opinii despre situația politică din Republica Moldova și, în special, despre mersul negocierilor pentru formarea unei majorități parlamentare. L-am informat pe înaltul oficial european că obiectivul acestor negocieri este integrarea europeană a Republicii Moldova și l-am asigurat că vom proteja și vom promova acest deziderat și în continuare. Domnul Tusk a reconfirmat sprijinul său personal și al Uniunii Europene pentru viitorul european al Republicii Moldova și ne-a îndemnat să accelerăm procesul de formare a unei coaliții de guvernare. Îi mulțumesc lui Donald Tusk pentru sprijinul său constant și necondiționat. #ÎNAINTE!”, a anunțat liberal-democratul pe Facebook.
Dina Roșca