Penitenciarul nr.1 din Taraclia a găzduit la 9 decembrie 2015, o delegaţie a Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, însoțită de reprezentanții Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, care au întreprins o vizită de documentare, informează serviciul de presă al DIP.
Din componenţa grupului au făcut parte: Secretarul I al Ambasadei Germaniei în RM, Thomas Wagner și reprezentantul Secției consulare și juridice a Ambasadei, Tatiana Gratii, viceministrul Justiţiei RM, Eduard Serbenco, șeful Direcției Cooperare Juridică Internațională a MJ, Daniela Dan și Secretarul I al Direcției drept și relații consulare a DGAC a MAEIE, Andrei Costin.
Scopul vizitei l-a constituit familiarizarea cu particularităţile Sistemului Penitenciar autohton și evaluarea condițiilor de detenție într-un penitenciar de tip închis cum este cel din Taraclia.
Vizita a fost organizată de directorul adjunct al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Igor Guja și șeful Penitenciarului din Taraclia, Dmitri Aradagji, care au făcut o scurtă prezentare a Sistemului Penitenciar din RM și a penitenciarului de referință în particular.
Totodată, angajații DIP și ai instituției de detenție au ghidat oaspeții către locurile de trai ale deţinuţilor, curțile de plimbare, sălile de odihnă, blocul alimentar, sala de sport, biserica şi serviciul medical al penitenciarului.
Oficialii au rămas impresionați de cele văzute în penitenciar, au adresat angajaților diverse întrebări ce ţin de activitatea penitenciarului, programul zilnic al acestora, declarînd că această vizită a îmbogățit semnificativ experiența lor profesională.
Asemenea vizite sunt foarte importante în sensul fortificării colaborării în domeniul Sistemului Penitenciar avînd în vedere aspiraţiile de aderare ale Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar Departamentul Instituţiilor Penitenciare este mereu deschis spre o cooperare transparentă şi constructivă, experiența altor state precum Germania fiind foarte utilă pentru obținerea unor rezultate favorabile.
Amintim că, Penitenciarul nr.1-Taraclia este un penitenciar de tip închis destinat pentru detenţia deținuților majori de gen masculin. La moment, în această instituție detenție își ispășesc pedeapsa 335 persoane private de libertate.
Diana Munteanu