În ziua de 13 octombrie ploua cu găleata. În Băcșeni, un sătuc din raionul Niporeni, drumurile s-au răzmuiat, încât nu puteai trece nici pe jos, nici cu căruța. Iar în sat era o nuntă. O nuntă la care nu au putut ajunge nici nunii de la Nisporeni, nici socrii mici de la Grozasca Unghenilor.
Abia a doua zi nuntașii au ajuns cu toții la locul destinației și nunta a început…
Se întîmpla în anul 1966, exact cu jumătate de secol în urmă.
Așa a început cel mai important eveniment din viața de familie a soților Liuba și Mihai Robu din Băcșeni.
Deși au trecut 50 de ani de atunci, ambii țin minte bine cum s-au întâlnit, cum s-au îndrăgit și cum, la un an de la prima lor întâlnire, au făcut nunta. El, un băiat chipeș, de 24 de ani, după armată, era mecanizator în gospodăria agricolă din Băcșeni. A cucerit-o cu vorbe dulci și flori. Iar ea, o tânără cu ochi ca mura, avea 20 de ani și venise din Grozasca, să învețe copiii de la școala din Băcșeni. Tânărul Mihai i-a furat inima pentru totdeauna.
Oare și-au imaginat atunci că vor ajunge, peste 50 de ani, să petreacă și să se veselească la nunta lor de aur, alături de cei doi feciori ai lor, cinci nepoți și doi strănepoți?
Pe 19 noiembrie, la școala din Băcșeni a fost mare sărbătoare. Soții Liuba și Mihai Robu au uitat pentru o zi de griji și s-au simțit din nou ca în anii tinereții. Petrecerea le-a fost organizată de copiii lor, cu ocazia celor 50 de ani de căsnicie.
Au venit să-i felicite rudele, prietenii, foștii colegi, dar și foștii elevi ai Liubei Robu care, timp de 44 de ani, a predat limba română și limba rusă în școală.
Ce mai, sărbătoarea a fost o surpriză pentru soții Robu. ”Copiii ne-au organizat această petrecere frumoasă, fără să ne anunțe din timp. Suntem foarte emoționați, mai ceva decât la prima nuntă”, a recunoscut Liuba Robu.
”Ne-am dorit să le organizăm părinților noștri o sărbătoare frumoasă. Pentru asta am lăsat lucrul în Portugalia și am revenit acasă pentru două săptămâni”, povestește fiul mai mic al soților Robu, Pavel. Dânsul a menționat că părinții lui sunt un model pentru și pentru el, și pentru fratele lui, Simion, stabilit cu traiul la Nisporeni. Ceea ce au învățat de la ei se străduie să le transmită mai departe copiilor și nepoților lor.
”Eu, cu fratele meu, am fost copii fericiți și asta se datorează părinților noștri, care sunt de aur”, a adăugat.
”Privesc și admir acest cuplu. Regret că părinții mei, dar și ai soțului meu, nu au ajuns să celebreze nunta de aur”, a mărturisit Aurelia Andronachi, o bună prietenă a familiei Robu. Tot ea a fost cea care le-a organizat și o surpriză. Aflând că la nunta lor, cu 50 de ani în urmă, nu le-a cântat fanfara, așa cum se obișnuia pe atunci, dânsa a invitat și a plătit din buzunarul propriu celebra fanfară ”Vasile Amarfii” din Nisporeni, ca să le cânte mirilor măcar la nunta de aur.
Muzicanții au încins atmosfera și i-au scos la dans chiar și pe cei mai vârstnici nuntași, iar mirii au avut ocazia să danseze un vals, ca cel de acum cincizeci de ani.
Înainte de a pleca de la nuntă, nu am putut să nu-i întreb pe miri în ce constă secretul căsniciei lor longevive. ”Nu-i nici un secret. La început, a fost dragoste, apoi bună înțelegere, după care respect unul față de altul cu dragoste la un loc. Iată așa și au trecut 50 de ani”, a explicat Liuba Robu, care e mai vorbăreață din fire. Apropo, în aceeași zi, dânsa și-a sărbătorit și aniversarea de 70 de ani.
Sursa: expresul.com