În or. Rezina, al 12 octombrie curent, a fost inaugurată o secţie modernă de tratare a bolilor contagioase, potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare.
La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, UE şi ai Biroului pentru reintegrare.
Renovarea instituţiei medico-sanitare publice a fost posibilă graţie unui proiect finanţat de Programul UE „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.
Spitalul raional din Rezina are o însemnătate regională, întrucât în cadrul acestuia vor beneficia de servicii medicale specializate pacienţi de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Salutăm implementarea proiectelor de acest gen, care au impact social menit să fortifice încrederea între maluri, să soluţioneze probleme stringente ce vizează dezvoltarea şi să contribuie la asigurarea populaţiei cu servicii de calitate”, menționează Biroul.
*Foto simbol
Elena Ivanov