Toamna este anotimpul în care mii de tineri aleg să joace nunta, transformând unul dintre cele mai principale evenimente din viață în adevărate spectacole. La nunțile din Moldova întâlnești zeci de obiceiuri, unele specifice poporului moldovenesc, dar care, treptat, sunt date uitării, altele împrumutate din cultura popoarelor străine, care prind rădăcini la noi. Despre tradițiile de nuntă din străbuni, multe dintre care riscă să rămână doar în amintirile buneilor şi ale părinţilor, semnificația și necesitatea promovării acestora am discutat cu interpreta de muzică populară Tamara Boboc-Coșciug. Doamna Tamara este bine cunoscută în ținuturile Sorocii pentru promovarea valorilor culturale naționale. Solista ansamblului de cântec popular „Nistrenii” și moderatoarea de nunți a condus, în cei 30 de ani de experiență, nunți în mai toate regiunile țării, cunoscând diverse obiceiuri, unele populare în toată țara, altele specifice anumitor zone. Dar despre toate pe rând.
O zi în loc de trei
„Nunta în sine este un spectacol, defineşte Tamara Coşciug evenimentul naşterii unei noi familii, aşa este specific neamului nostru. Fiecare localitate şi-a creat propriul spectacol. Sunt mai multe etape de creare a familiei: logodna, nunta la casa miresei, la casa mirelui etc., fiecare bordei cu al lui obicei”.
Ce-i drept, lucrurile s-au mai schimbat în timp, spre exemplu, nunţile durau trei zile pe vremuri, iar acum se joacă doar o singură zi. „Am prins aceste vremuri la mine în sat: prima zi se juca la casa miresei, a doua zi se făcea horă cu tineretul, iar a treia zi, la casa mirelui se făcea „masa mare”. Această tradiţie nu se mai păstrează, totuşi ceva asemănător fac unii tineri, care se cunună într-o zi, căsătoria civilă o fac în altă zi şi nunta propriu-zisă în a treia zi. Este o logică în tradiţia nunţilor de trei zile, când toate rânduielile erau desconcentrate”. Cele mai multe nunţi, în prezent, încep în zorii zilei, cu primele pregătiri ale mirilor şi se finalizează a doua zi în zori, dezavantajul este în faptul că „după jumătate de eveniment, mirii ajung în sala de banchet obosiţi, flămânzi şi uneori indispuşi de atâta alergătură”, consideră doamna Tamara.
Din cort — în restaurant
Mulţi dintre noi ne mai amintim nunţile de la ţară, organizate în corturi. Acestea erau construite special pentru eveniment în grădină sau în faţa gospodăriei părinţilor. Cel mai des „sala” improvizată era decorată cu covoare moldoveneşti. „În aceste corturi se vedea gospodarul şi gospodina, cât de iscusiţi sunt. Am avut ocazia să particip la o nuntă în Cosăuţi, în care cortul a fost împodobit împărăteşte: cu crenguţe de copaci colorate, cu pomuşoare, cu fructe, nu mai zic de bucatele servite la masă…”, îşi aminteşte interlocutoarea mea. Nunţile jucate în restaurante ori săli de ceremonii au, de obicei, acelaşi decor şi nu prea impresionează în acest sens, susţine soroceanca.
Masa de sărbătoare
Din meniul tradiţional moldovenesc sarmalele au loc de cinste pe masa de nuntă până în prezent, în părţile Sorocii tradiţionale sunt şi friptura cu plăcinte. Totuşi, susţine Tamara Boboc-Coşciug, bucatele tradiţionale sunt lăsate în umbră, iar meniurile nunţilor, modernizate-europenizate, cel mai des sunt aproape identice. „Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar la majoritatea nunţilor bucatele sunt aproximativ aceleaşi, pe când în sate erau bucate specifice localităţii. Spre exemplu, dacă în satul Racovăţ la nuntă lipseau năutul, „gălucele” în sos (chiftele — n.a.) şi friptura — asta nu era nuntă”.
Abuzul de bucate şi risipa este încă o trăsătură a nunţilor moderne. Cu gândul la „ce va spune vecinul sau musafirul?”, mirii sau părinţii asigură masa de nuntă cu bucate cât pentru două ceremonii. „Trebuie să muncim la capitolul cultura mâncatului, să nu se mai facă risipă. Dar asta va veni în timp, mai mult, sunt convinsă că nunțile vor fi mult mai modeste, mai rezervate și mai scurte în timp. Așa tendințe deja se observă”, este de părere soroceanca.
Capitolul „bucate” include şi „tortul miresei”. Pe vremuri desertul principal al nunţii era pregătit și adus în dar mirilor de către nași. „Eu cred că prin acest tort, nașii le transmit mirilor dulceața, insinuând că viața de familie este dulce, dacă este dragoste. În prezent nu se mai coace tortul, nănașii îl cumpără. În general, nunțile din timpurile noastre necesită mai mult cheltuieli materiale decât efort fizic şi timp, ca pe vremuri, când se construia cortul, se împodobea, se pregăteau hainele, se coceau colacii, se pregăteau bucatele etc.”.
Păstrătoarea obiceiurilor susţine că şi vinul de casă, trudit de ţăranii harnici, este tot mai puţin consumat la nunţi, în favoarea băuturilor tari, scumpe şi nu neapărat mai bune sau mai calitative. „Este regretabil că vinul de casă pierde teren în fața băuturilor de fabrică precum coniacul, vinul îmbuteliat, votca. Este un păcat că într-o țară vinicolă se pierde tradiția consumului de vin natural, tradițional făcut de gospodari”.
În calitate de moderatoare mă adaptez cerinţelor mirilor, totuşi nu ezit să le propun cele mai importante tradiţii de nuntă: spălatul mâinilor, închinatul colacilor la naşi, închinatul colacilor la cuscri ş.a. Mulţi tineri, din păcate, renunţă la obiceiuri de nuntă foarte frumoase.
Scoaterea miresei din casă şi alte obiceiuri
Mai multe obiceiuri de nuntă simbolizează trecerea miresei din rândul fetelor în cel al femeilor, al gospodinelor sau petrecerea ei în viaţa de familie alături de mire. „La o nuntă din Rubleniţa îmi amintesc frumosul obicei de „scoatere a miresei din casă”, cu dans. Alaiul scoate mireasa şi dansează cu toţii de trei ori în jurul unei mese. Acest obicei ar însemna petrecerea miresei de către tineret în drumul de familie. Se mai păstrează şi astăzi obiceiul de târguială cu mirele când acesta vine la casa miresei. Le spun mireselor şi despre „aruncarea buchetului”, un obicei împrumutat, apărut prin anii ’80, că de asemenea este o treaptă de trecere: în spate rămân fetele, îşi iau rămas bun de la viaţa de fecioară, iar în faţă îţi stă soţul cu care mergi în viaţa de familie. Dar mirii în ziua nunţii sunt într-o stare de euforie şi puţini dau importanţă semnificaţiei acestor obiceiuri.
Prin 1983, fiind studentă, am lucrat la o nuntă din raionul Vulcăneşti pe atunci. Am fost uimită de tradiţia de a juca „cearceaful miresei”. A fost scos cearceaful din casă, iar în faţă mergea un vornicel sau staroste, era împodobit şi avea în mână o tufă de ardei iute, de culoare roşie. Nu cunosc semnificaţia, pot doar presupune că ardeiul fiind roşu şi, probabil, şi cearceaful, erau semne că mireasa era fecioară”.
„Despodobitul miresei” de asemenea simbolizează trecerea tinerei în rândul femeilor măritate. „Pe timpuri fetele erau mai conștiente de acest moment, pentru că nu este ușor să ai o familie în care, după mine, 70% din povară îi revine femeii. Vrem nu vrem, ea este acea care menține focul în vatră. Momentul când fata îşi ia rămas bun de la părinți, care au tutelat-o toată viața de până atunci, este foarte emotiv și majoritatea mireselor plângeau. Chiar și cântecul tradițional „Ia-ți, mireasă, ziua bună…” spune că «Mila de la bărbat/ E ca floarea de pom uscat,/ Dacă dai să te umbrești,/ Mai tare te dogorăști./ Și miluța de la soacră/ E un strop de poamă acră…». Deci, dacă pătrunzi în text, îţi dai seama că nu în zadar au fost scrise versurile și că sunt din viață, sunt trăite. Acum puține mirese au emoții când li se scoate voalul. Totodată, mulți renunță la acest obicei, ne împărtăşeşte doamna Tamara din experienţa sa. Înţelepciunea populară spune că voalul simbolizează drumul ales de tânără, iar transmiterea acestuia pentru a fi dansat de către o altă domnișoară simbolizează continuitatea. Se crede că domnișoara care joacă voalul va fi următoarea mireasă.
Un obicei specific în părţile Sorocii este ca, înainte de despodobitul miresei, tinerii însurăţei merg împreună „după apă”. Când aceştia revin cu găleata plină, nuntaşii încearcă să le verse apa, iar tinerii trebuie să facă în fel şi chip să ajungă în sală cu găleata plină. „Este un obicei în dispariţie şi îmi pare foarte rău… Apa înseamnă puritate şi, probabil, simbolizează un început curat, pur, frumos. Iar faptul că se încearcă să le golească găleata ţine mai mult de o glumă şi de dorinţa de a-l face pe mire mai responsabil, să ştie să-şi apere şi viitoarea familie”, ne tălmăceşte obiceiul Tamara Coşciug.
Pâinea e în capul mesei
Sub formă de colac sau alte copturi, pâinea este prezentă la mai toate evenimentele tradiţionale moldoveneşti. Nunta nu este o excepţie, dar trebuie să ştii când, cui şi cum să închini colacii. ”Pâinea este sfântă și nu în zadar este prezentă peste tot în cultura noastră, cel mai des în formă de colac. „Închinatul colacilor la nași” este un semn de respect și recunoștință pentru că au binevoit să le fie părinți spirituali mirilor. Mulți însă nu cunosc faptul că acei colaci se închină acoperiți. În timpul acestui obicei toate privirile sunt țintite la colaci și se spune din bătrâni că trebuie acoperiți sau împodobiți cu flori și busuioc, ca să nu fie deocheaţi, deoarece, după tradiție, colacii erau copți de gospodina casei, iar dacă un ochi rău se uita la colacii ei, ulterior aceștia nu-i mai ieșeau bine. „Schimbul de colaci” între cuscri simbolizează stabilirea legăturilor de rudenie între cele două familii. „Colacul miresei”, împodobit cu flori și busuioc aducător de noroc, după tradițiile vechi, apare în momentul când mirele vine după mireasă la casa acesteia. Colacul era copt de mireasă pentru a demonstra că este o gospodină iscusită, iar la ieșire din casă mireasa împărțea din colac tuturor celor prezenți care gustau din el. În prezent obiceiul se mai păstrează pe la sate, iar uneori se face și în sala de nuntă. Ce-i drept, s-a cam știrbit din semnificație, mai ales că toți colacii sunt copți pe la brutării și nu de cuscre sau de mireasă”, susţine soroceanca.
Şeful nunţii
În prezent de organizarea nunţilor se ocupă agenţiile, părinţii sau mirii, ajutaţi de rude şi prieteni. Cineva dintre ei are grijă şi de mersul nunţii, veghează ca toate să meargă conform scenariului. Un personaj deosebit era, pe timpuri, în părţile Făleştiului, îşi aminteşte Tamara Boboc-Coşciug, un fel de „şef al nunţii”. „ Acest personaj se numea Turc. El era îmbrăcat într-o haină frumoasă de culoare roșie și avea grijă ca toate să meargă bine la nuntă, iar toți cei antrenați în organizarea nunți să-și execute responsabilitățile, întrucât nunțile pe atunci nu se făceau la sală. Se alegea un om din sat, responsabil, serios, care să țină totul la control. De obicei era un bărbat înalt, chipeş, pe care îl vedeai din orice colţ al nunţii”.
Să cânte muzica!
Muzica — un element indispensabil al nunţii, a trecut şi ea prin mai multe etape şi transformări, după cum erau vremurile şi cererea: de la muzică de fanfară — la cea electronică, de la interpretare pe viu — la cântatul pe fonogramă… „La nunţile de acum 20-30 de ani, la casele miresei şi mirelui cântau instrumentişti, se opta pentru muzica de fanfară, să audă tot satul. Cu timpul preferinţele s-au schimbat, iar instrumentiștii au fost schimbaţi pe muzică electronică. Anii 2000-2010 au fost în defavoarea muzicii, îşi aminteşte interpreta. Pe la evenimente se cânta numai informaţie, adică discuri. Mă durea sufletul că am fost şi eu în situaţia că trebuia să introduc discul şi să cânt ca robotul, neavând orchestră în spate. Eu prefer să lucrez live la nunţi, oricum ar fi starea mea de spirit în acea zi, oricum ar fi vocea, pentru că atunci când cânţi pe viu altfel se transmite emoţia către public. Ulterior a început o nouă etapă, din nou este apreciată muzica live, voce şi instrumente. Cred că nu degradăm, ne-am trezit ca neam şi înţelegem că muzica face parte din EU-l nostru”, ne povesteşte doamna Tamara. În opinia ei, în perioada menţionată, nu se punea accent pe calitatea muzicii, important era să fie muzică, din fericire, lucrurile s-au schimbat. „Într-un fel creștem, ne dezvoltăm tehnic, sunt mai multe posibilităţi acum, pe de altă parte, descreștem din valori. Asta deoarece, pe vremuri, fiecare localitate avea cântece specifice, iar muzicantul, dacă mergea, spre exemplu, la Redi-Cereșnovăț, trebuia să cunoască muzica satului: Șaierul, Polca sau altele. Dacă nu făceau față era vai și amar de muzicanții ceea. La Racovăţ de asemenea erau cântece specifice. Îmi amintesc un obicei de acolo, când nuntaşii se aşezau la masă şi cântau cântece vechi. Lăutarii se odihneau în acest timp”, deapănă timpul înapoi artista din Soroca. La capitolul muzică, ne-a mai spus dânsa, a devenit o ambiţie să se facă discotecă, utilizând muzica anilor ’80.
Mai mult spectacol — mai puțin obicei
Nunțile din ziua de azi sunt spectaculoase, cu multe elemente de distracție, dar mai puțin obicei, constată specialista. „Regret foarte mult că s-a știrbit din obiceiul dansului la nuntă. Pe timpuri, muzicanții nu aveau timp pentru un pahar cu apă, nu știu de unde aveau energie, dar lumea dansa toată nunta. Acum nu se mai dansează așa la nunți, în plus la 90% dintre nunți sunt angajați dansatori pentru a face chef și a face spectacol, pentru că nuntașii și-au luat rol de spectator la nuntă. Ca persoană care întotdeauna am ținut la tradițiile și obiceiurile noastre și ştiu că fiecare dintre acestea au ceva semnificativ, ceva sfânt, mă strădui să le promovez. Întotdeauna încerc să conving mirii, să le explic și ei acceptă, iar în timpul nunții mă strădui să explic semnificația acestor obiceiuri și le place. Dacă cineva nu va face asta — obiceiurile se vor uita”.
Vestimentația de nuntă
Deşi varianta clasică de vestimentaţie a mirilor, rochia albă şi costumul negru, rămân a fi cea mai solicitată, atestăm în prezent tendința multor miri de a purta în ziua nunții sau a cununiei religioase și civile costumul popular sau îmbrăcăminte cu elemente tradiţionale. „Asta înseamnă că revenim la rădăcini, dar să nu uităm că înainte mireasa cosea costumul mirelui: cămașa, ițari, brâu… și, respectiv, își cosea și hainele ei, etalându-şi astfel şi calităţile de viitoare soție. Este mare diferență între hainele cumpărate și cele cusute, muncite, dar este bine că se revine la tradiție, chiar și așa. Pentru mine haină mai frumoasă și mai bună decât costumul popular nu există, de aceea optez pentru portul popular în timpul lucrului în scenă și la nunți”, ne mărturiseşte artista.
Darul de bani: de la strigat — la bani în plic
Nu în ultimul rând, la nuntă se dăruiesc bani, pentru a ajuta familia nou formată să înceapă viaţa de familie mai uşor, pentru a pune bazele viitoarei gospodării, spun bătrânii. Dar în diferite vremuri, nuntaşii veneau la nuntă diferit, îşi aminteşte Tamara Coşciug din experienţa sa de activitate: „Fiecare bordei cu al lui obicei. În satele din Călărași, dar și în părțile Făleștiului era o perioadă când oamenii veneau la nuntă cu făină, zahăr, ulei, vin. Deci, la „datul mânii”, fiecare oferea ceva mirilor pentru viitoarea gospodărie, ca tinerii să înceapă viața de gospodari mai ușor. Nimeni nu venea cu mâna goală. În alte sate se dăruiau broboade, prosoape sau alte cadouri, care în prezent în părțile noastre se oferă la finalul nunții. Poate prin sate se mai păstrează obiceiul, în sălile de nuntă nu. „Darul de bani” întotdeauna era prezent. La începutul nunții, când sunt întâmpinați de miri și nași, oaspeții dăruiesc sămânță de bani, iar la închinat pahare — cadoul bănesc propriu-zis”.
În zilele noastre momentul nu este la fel de spectaculos, susține moderatoarea. „Acum banii sunt oferiți în plicuri, pe când cu ani în urmă, închinatul paharelor era un spectacol. Nu era microfon, așa că fiecare se apropia de miri, striga tare și anunța câţi bani dăruiește tinerilor. Pe de altă parte, am avut nunți în care s-au dăruit bani pe listă, se întâmpla prin anii ’90, când se schimbau banii, era deficit de bani. Astfel, la nuntă se mergea pe datorie, se întocmea o listă, iar la primirea salariului la sovietul sătesc li se opreau banii dăruiți în favoarea mirilor”.
Foto, video, accesorii
Rolul fotografiilor de nuntă s-a cam schimbat în timp. Momentul documentării și memorării evenimentului pare că s-a transformat într-o adevărată manie. În prezent nicio nuntă nu trece fără prezența unui fotograf și o sesiune foto prin diverse locuri pitorești și romantice din localitate. Același lucru se referă și la înregistrările video.
Totodată, din ce în ce mai populară devine utilizarea diferitor accesorii, precum și decorarea sălii în diverse stiluri și culori. La acest capitol doamna Coșciug este de părere că „modernizarea nunții este binevenită, dacă nu se întrece măsura. E frumos ceea ce este făcut în măsură și optând pentru noi elemente să nu uităm de rădăcini. Acel neam care se respectă și știe de unde a venit, nu uită niciodată de istorie și de rădăcini. Nu în zadar străinii sunt uimiți de tradițiile și obiceiurile noastre. Iar nunta, cred eu, este cel mai frumos obicei, la rândul ei conține alte multe obiceiuri frumoase”, conchide interpreta şi moderatoarea Tamara Boboc-Coşciug.
Avem de pierdut că tot mai puține nunți se fac în sate, acasă. Spunea marele poet că „Veșnicia s-a născut la sat”… Să știți că nunta de la sat este un adevărat spectacol. La oraș nunta, nuntașii sunt mai rezervați, așteaptă să fie distrați, pe când la țară nuntașii fac spectacolul. În sate cu siguranță se joacă, se chiuie, se petrece mai mult. Este acel alai care trebuie să fie la nuntă.
Materialele au fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.
Sursa: odn.info.md
