În ultima zi de prohibiție a pescuitului pe fluviului Nistru, de la barajul lacului de acumulare Dubăsari și până la satul Speia, r-nul Anenii Noi, inspectorii Serviciului Piscicol au depistat și sancționat 11 persoane care au încălcat regulile de protecție a resurselor piscicole.
Toți cei ce au încălcat legislația au fost amendați cu câte 300 lei fiecare conform art. 114(1) al Codului Contravențional. Suma totală a amenzilor aplicate este de 3300 lei.
Dintre aceștia, un pescar intenționa să pescuiască din barcă în imediata apropiere a barajului Dubăsari, deținând un permis de pescuit, undițe, dar și o plasă monofilament.
Un alt pescar a fost prins pescuind cu o năpatcă la gura de vărsare a râului Răut, loc interzis pentru pescuit, iar alte 2 cazuri de braconaj au fost depistate în preajma satului Dubăsarii Vechi și satul Speia.
În prima zi permisă de a pescui au fost verificați 30 de pescari, care dețineau permise de pescuit.
Dina Roșca